Ninsoarea care salvează agricultura de la faliment! În județul Vaslui s-a instalat o secetă pedologică puternică
de Dănuț CIOBANU
Pricipitațiile căzute în ultima perioadă sunt foarte bune pentru sectorul agricol. Zăpada ajută la creșterea rezervei de apă din sol, unde este instalată deja o secetă pedologică puternică. La nivelul județului Vaslui deficitul de apă în sol este alarmant, iar precipitațiile anunțate pentru această săptămână vor reface rezervele de apă.
„Este bună această ninsoare pentru culturile agricole, deoarece aduce un aport de apă în sol. Acum, rezerva de apă în sol între 0 și 30 de centimetri este aproape de optim, însă aceasta este pentru moment. Precipitațiile ajută la dezvoltarea culturilor de toamnă și răsărirea culturilor de primăvară care au fost semănate sau urmează să fie semănate”, a spus Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui,
În perioada 1 – 26 martie 2023, cuantumul precipitațiilor din Moldova a fost redus cantitativ fiind situat între 2,8 – 13 l/mp. La sfârșitul lunii martie, în cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate din sol între 0 – 100 de cm, la stațiile meteorologice din rețeaua ANM, prezintă valori scăzute și deosebit de scăzute în cea mai mare partea a Moldovei. Practic, avem de a face cu o secetă moderată, iar în unele zone cu o secetă puternică și extremă.
Seceta prelungită din anul trecut a diminuat sever producția de cereale de la nivelul județului Vaslui. Dacă în 2021 de pe o suprafață totală de 223.125 hectare (ha) cultivate cu grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță s-a obținut o producție totală de 932.566 tone, în anul 2022 de pe aproximativ aceeași suprafață a fost obținută o cantitate totală de 278.503 tone. Mai exact, producția realizată a fost cu 70% mai mică decât în anul precedent. Prin urmare, pierderile înregistrate de producătorii agricoli au fost foarte mari.
„În ceea ce privește suprafața recoltată și producția obținută în anul agricol 2021-2022, acesta a fost caracterizat în general de secetă, atât în toamna anului 2021, cât și în primăvara și vara anului 2022, motiv pentru care producțiile medii obținute la nivelul județului au fost mult mai mici față de anul precedent. De exemplu: la cultura grâului producția medie a fost de 2.146 kg/ha față de 4.551 kg/ha în anul 2021”, a mai spus Gigel Crudu.
De asemenea, la cultura de porumb care ocupă primul loc ca suprafață în structura culturilor, producția medie a fost de 779 kg/ha față de 5.417 kg/ha în 2021, reliefând faptul că de pe suprafețe însemnate nu au fost obținute producții, gradul de calamitate al culturilor afectate de secetă fiind de 100%. Și la floarea soarelui producția medie a fost de 879 kg/ha față de 2.280 kg/ha în anul 2021.