Zilele trecute, polițiștii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.
În perioada 8 – 9 aprilie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuat controale la agenți economici din județul Vaslui, privind combaterea faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați 104 de agenți economici, au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 55.500 de lei. Dintre acestea, 25 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 10 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 11 sancțiuni prevăzute și sancționate de O.G. 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, 6 sancțiuni prevăzute și sancționate de Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult și 7 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Totodată, au fost confiscați peste 5.000 de lei și indisponibilizate bunuri în valoare de peste 2.700 de lei pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative.
Cu ocazia activităților desfășurate, a fost constată săvârșirea a 2 infracțiuni, una prevăzuta de Legea 84 din 1998 (republicată), privind mărcile şi indicaţiile geografice și una, de evaziune fiscală, prevăzută de Legea 241 din 2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.