LocalSocial

Atenție la câinii periculoși! Acțiune polițienească în municipiile Vaslui și Bârlad

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui, din cadrul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au acţionat pe linia regimului de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi respectiv respectarea legislației sanitar-veterinare privind comercializarea exemplarelor canine, prevăzute de Ordonanţă de Urgenţă nr. 55 din 30 aprilie 2002.

În ziua de 26 aprilie 2023, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au derulat o acțiune polițienească, în municipiile Vaslui și Bârlad, precum și în comunele limitrofe acestora, în vederea verificării legislației aplicabile regimului de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi și a celei sanitar-veterinare privind comercializarea exemplarelor canine.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate 16 persoane, o persoană juridică și au fost verificate 21 de exemplare canine, fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 25.000 de lei. Cu ocazia activităților desfășurate, a fost constată și săvârșirea unei infracțiuni, ”despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață”, prevăzuta de Legea 205 din 2004, privind protecția animalelor.

Reamintim cetățenilor că din data de 19 mai 2022 au intrat în vigoare noi prevederi legale, respectiv Legea 138 din 13 mai 2022 pentru modificarea și completarea Legii 205 din 2004 privind protecția animalelor, astfel au fost stabilite sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violență asupra acestora.

Articolul 25

(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:

  1. a) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;
  2. b) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare;
  3. c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.

(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:

  1. a) folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare;
  2. b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora;
  3. c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
  4. d) rănirea cu intenţie a animalelor.

(3) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani:

  1. a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
  2. b) schingiuirea animalelor;
  3. c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  4. d)

(4)  În cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa poate dispune ca pedeapsă complementară interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button