Scandal pe licitațiile din bazar! La presiunea comercianților, proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi
de Dănuț CIOBANU
Proiectul de hotărâre referitor la regulamentul privind procedura de organizare a licitațiilor pentru noul bazar a fost retras de pe ordinea de zi a CL Vaslui. După ce consilierii locali s-au certat între ei minute în șir, iar comercianții și-au manifestat nemulțimirea față de regulamentul de licitații, inițiatorul proiectului a retras documentul de pe ordinea de zi.
„Era foarte normal cu relocarea celor din vechiul bazar în noul bazar. Poate câștigă doi – trei dintre noi. Noi nu știm nici câți vin la licitații. Dacă noi rămânem toți pe afară, dacă relocarea nu e normală?! Se va face un alt bazar? Ce se va întâmpla cu noi, dacă nu luăm? Să ne trezim peste noapte să stăm acasă cu marfa luată. Am muncit atâția ani într-un loc deținut de Primăria Vaslui”, a spus unul din reprezentanții comercianților.
Valentin Dragomir, consilier PNL, a spus că încă de la începutul proiectului s-a spus că bazarul este al vasluienilor. În acest sens, consilierul a propus un amendament cu scopul susținerii comercianților din vechiul bazar.
„Avem bazar nou și arată foarte bine. Se va face recepția și e foarte bine. Investiția s-a făcut din banii vasluienilor pentru vasluineni. De aceea, propun ca în regulamentul de licitație să fie date 10 puncte celor care au o relație cu Direcția Piețe și Oboare”, a spus consilierul.
Daniel Neacșu, consilier PSD, a fost și mai categoric.
„Propun relocarea celor care își desfășoară activitatea în bazarul vechi, care se va închide. Dacă mai rămân locuri să se facă licitații”, a spus Daniel Neacșu.
După ce consilierii locali s-au certat între ei minute în șir, iar comercianții și-au manifestat nemulțimirea față de regulamentul de licitații, inițiatorul proiectului de hotărâre a retras documentul de pe ordinea de zi.
Ansamblul propus are două funcțiuni de bază: bazarul cu o suprafață de 11.454 metri pătrați (mp) și Târgul Auto cu 7.825 mp. Zona bazar cuprinde cinci hale cu spații de circulație tip culoar, o hală pentru tarabe, 56 tarabe, 4 hale pentru magazine, 64 celule magazin (23,50 mp), 7 celule magazin (18,70 mp), 8 celule magazin (9,00 mp), 4 magazine alimentare (40 mp), Pavilion administrativ, parcare cu 104 locuri pentru clienți. Zona Târgului Auto cuprinde o parcare cu 92 locuri pentru mașini mici și 18 locuri pentru mașini mari și spălătorie auto.