LocalSocial

Proiect PNRR de peste 3 milioane de lei! Biserica de lemn „Sf. Nicolae” Pârvești va fi restaurată

Mănăstirea Pârvești din satul Pârvești, comuna Costești, este beneficiarul proiectului gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și finanțat din fonduri europene prin Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 11 – Turism și Cultură, Investiția I1- Promovarea celor 12 rute turistice/culturale – modernizarea/reabilitarea siturilor turistice, apel 1 și din fonduri naționale care are ca obiectiv general restaurarea, consolidarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural-religios al județului Vaslui prin realizarea de investiții specifice pentru consolidarea și restaurarea Bisericii de lemn „Sf. Nicolae” și turn clopotniță, sat Pârvești, comuna Costești, județul Vaslui – monument istoric.

Obiectivele specifice sunt „Restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a monumentului istoric Biserica de lemn „Sf. Nicolae” Pârvești și turnului clopotniță pentru impulsionarea dezvoltării comunității locale prin activități investiționale și creșterea atractivității turistice a zonei prin realizarea de lucrări specifice de restaurare; Promovarea elementelor dezvoltării locale durabile, prin efectuarea de lucrări de amenajare a teritoriului, amenajare peisageră, iluminat arhitectural economic și protecția mediului în zona monumentului istoric; Îmbunătățirea și creșterea accesului publicului la monumentul istoric Biserica de lemn Sf. Nicolae și turn clopotniță, prin conștientizarea importanței și valorii de patrimoniu național a acestuia cu ajutorul campaniilor de promovare și transformarea lui într-un punct relevant de atracție culturală și turistică prin introducerea acestuia în circuitul turistic al Județului Vaslui”, se arată într-un comunicat publicat pe siteul Episcopiei Hușilor.

Perioada de implementare a proiectului este de 36 luni, începând cu 20 octombrie 2022 până pe 19 octombrie 2025.

Valoarea totală a proiectului este de 3.168.895,23 lei, din care suma de 3.049.300,23 lei reprezintă valoarea cheltuielilor eligibile, din care valoarea eligibilã nerambursabilã din PNRR este de 2.567.488,28 lei (100%) la care se adaugă valoarea TVA-ului aferent cheltuielilor eligibile din PNRR, decontabil de la bugetul de stat, în sumă de 481.811,95 lei.

După 150 de ani, biserica ridicată în 1666 degradându-se, s-a dărâmat şi în 1816 s-a început construcţia unei noi biserici care a fost sfinţită în 1820. Ctitorii actualei biserici, construită în 1816, sunt urmaşii familiilor Talpeş şi Popeşti (serdarul Gh. Gociu şi Ioan Nedelcu). Schitul a dăinuit până în 1864, când şi-a încetat activitatea şi biserica a devenit biserică de mir. În anul 1977 a fost filiala Parohiei Puntişani, Preot paroh fiind Ieromonahul Diomid.

Mănăstirea s-a reînfiinţat în 1993 având obşte de maici.

Biserica, construită din lemn, are trei turle mari, deschise, octogonale, cu ferestre şi cu o cruce mare deasupra. Are altar, naos şi pronaos. Altarul este luminat de o fereastră la est. Catapeteasma, din lemn de tei sculptat, este înălţată până la boltă. Naosul este spaţios, luminat de câte o fereastră la nord şi sud. Se delimitează de pronaos printr-un perete din lemn. Pronaosul, puţin spaţios este luminat de câte o fereastră la sud şi nord. Intrarea în pronaos se face printr-o uşă masivă din stejar, care nu este sculptată. Ferestrele sunt din lemn, simple cu grilaj metalic în interior.

Pridvorul a fost iniţial deschis, susţinut de doi stâlpi de lemn în faţă. Mai târziu a fost închis cu geamuri. Intrarea în pridvor se face prin vest, printr-o uşă de lemn simplă. Biserica nu este tencuită. Pardoseala este din dulapi de stejar iar acoperişul este cu draniţă (şindrilă). Turlele au acoperişul din tablă aşezată în solzi.

Clopotniţa datează din 1816-1820, fiind refăcută din alta mai veche. În prezent este amplasată între cele două clădiri ridicate după 1993. Prima clădire ridicată este din chirpici, acoperită cu ţiglă. Aceasta adăposteşte chiliile şi stăreţia. Clădirea a doua, o construcţie mai mare din zid, acoperită tot cu ţiglă, este aşezată în linie cu prima construcţie. În aceasta se află trapeza, bucătăria şi paraclisul în care se slujeşte iarna. Clopotniţa şi clădirile sunt construite la 50 m vest de biserică.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button