LocalSocial

1.600 de lei moldovenești, prețul preschimbării unui permis valid în Transnistria, într-un permis fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia, la controlul de frontieră, a fost descoperit un permis de conducere fals.

În data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de  35 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanei, ocazie cu care a fost descoperit ascuns, asupra bărbatului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele și fotografia proprii.

Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere de la o persoană cunoscută pe un site de socializare, care i-a promis că-l poate ajuta să preschimbe permisul de conducere valabil deținut, eliberat de autoritățile din Transnistria, cu unul valabil, eliberat de autoritățile din Republica Moldova, contra sumei de 1.600 de lei moldovenești. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că documentul este fals ori falsificat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button