Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au acţionat pe linia regimului de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi respectiv respectarea legislației sanitar-veterinare privind comercializarea exemplarelor canine, prevăzute de Ordonanţă de Urgenţă nr. 55 din 30 aprilie 2002.
În ziua de 7 noiembrie 2023, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au derulat o acțiune polițienească, în comunele limitrofe municipiului Vaslui, respectiv Tanacu, Muntenii de Sus și Lipovăț, în vederea verificării legislației aplicabile regimului de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi și a celei sanitar-veterinare privind comercializarea exemplarelor canine.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate 9 persoane și au fost verificate 24 de exemplare canine, fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei.
Extras din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 30 aprilie 2002, privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi.
Articolul 1
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:
- a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
- b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.
Articolul 4
(1) Proprietarii de câini prevăzuţi la art. 1 au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază este situat imobilul în care este deţinut câinele o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:
- a) numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
- b) efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- c) efectuarea sterilizării câinilor prevăzuţi la 1 lit. a);
- d) existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la 1 lit. a).
(2) În cazul schimbării adresei imobilului menţionat la alin. (1) proprietarii de câini încadraţi la art. 1 au obligaţia să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliţiei în a cărei rază se află noua adresă, documentele prevăzute la alin. (1).
(3) Pierderea sau decesul unui câine încadrat la art. 1, precum şi înstrăinarea câinilor încadraţi la art. 1 lit. b) vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliţiei în a cărei rază se află imobilul de deţinere al câinelui.