În data de 15 noiembrie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au continuat derularea unor activități specifice, preventiv-informative, în zona unităților de învățământ din județul Vaslui, pentru prevenirea și combaterea absenteismului în rândul elevilor din învățământul preuniversitar.
În cadrul activităților desfășurate de către cei 94 de polițiști participanți, s-a avut în vedere menținerea nivelului ridicat de acțiune in cadrul activităților de control sistematic și prezența activă, în mediile și locurile din apropierea unităților de învățământ preuniversitar, în vederea prevenirii și combaterii fenomenului de absenteism școlar.
Totodată s-a avut în vedere eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii infracțiunilor comise cu violență în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și prevenirea dar și combaterea traficului și consumului de droguri.
În zona adiacentă activitățile au vizat:
Depistarea și identificarea elevilor care absentează de la cursuri, identificarea unităților de învățământ din care fac parte și transmiterea datelor obținute unităților de învățământ, pentru luarea de măsuri conform competențelor.
Astfel, în zonele adiacente ale celor 105 unități de învățământ vizate de planul de acțiune, au fost instruite 1.485 de persoane, dintre care 1.309 elevi, 289 dintre aceștia fiind atenționați cu privire la conduita în școală și societate.
Totodată, au fost depistați 39 de elevi care absentau de la orele de curs (se aflau în afara unităților de învățământ), și care, ulterior, au fost îndrumați spre sălile de curs.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 57 de agenți economici, situați în vecinătatea unităților de invățământ, fiind constatate și aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.380 de lei.
De asemenea, s-a avut în vedere identificarea și efectuarea de activități informative, la localurile de alimentație publică de tip cafe-bar, săli de jocuri electronice (casino – slot machine), cu accent pe comercializarea de băuturi alcoolice sau produse de tutun dar și de combaterea accesului elevilor minori la jocurile de noroc.
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, transmite următoarele recomandări pentru părinți:
- Interesați-vă permanent de situația școlară a copilului dumneavoastră!
- La finalul fiecărei zile, discutați cu copilul dumneavoastră despre cum a decurs timpul petrecut la școală!
- Atunci când observați schimbări comportamentale negative sau atitudine ostilă, comunicați cu acesta pentru rezolvarea în comun a situațiilor cu care se confruntă!
- Încercați să îi cunoașteți și să vă apropiați de prietenii lui și familiile acestora!
Dar și elevilor, pe durata cursurilor școlare:
- Fiți atenți atunci când vă alegeți prietenii și căror anturaje vă alăturați! Evaluați-vă prieteniile pentru a evita persoanele conflictuale, agresive sau cu comportamente antisociale!
- Nu răspundeți la provocări care vă pot conduce la situații neplăcute și nu vă lăsați influențați de ceilalți! Analizați de unii singuri sau împreună cu părinții, riscurile la care puteți fi supuși!
- Dacă vă regăsiți în situații în care sunteți amenințați sau obligați să faceți lucruri pe care nu le doriți sau cu care nu sunteți de acord, refuzați categoric și anunțați un adult!
- Fiți prudeți la persoanele necunoscute, pentru a nu deveni victime ale acestora!
- Atenţie la capcana drogurilor şi a alcoolului! Aceste substanţe sunt în strânsă legătură cu infracţionalitatea!
- Relaționați cu părinții voștrii despre momentele importante de la școală!