LocalSocial

Şoferul unui autobuz de transport călători a decedat la volan pe o stradă din municipiul Bârlad

Şoferul unui autobuz de transport călători a decedat după ce i s-a făcut rău la volan, în timpul mersului, pe o stradă din municipiul Bârlad. Autovehiculul a fost oprit de pasageri, fără a fi înregistrate alte persoane rănite. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Bărbatul ar fi suferit un infarct imediat după ce a plecat din autogara Bârlad, mijlocul de transport fiind oprit de pasageri.

„Poliţia Municipiului Bârlad a fost sesizată cu privire la faptul că unui şofer de vehicul destinat transportului de persoane, ce efectua o cursă pe ruta Bârlad – Popeni, comuna Zorleni, i s-a făcut rău la volan, la scurt timp după ce a plecat din autogara Bârlad şi se deplasa pe strada Primăverii. Acesta şi-a pierdut cunoştinţa şi a primit primul ajutor de la unii din pasagerii din mijlocul de transport. A fost solicitat un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat, fiind constatat decesul bărbatului de 57 de ani, din Bârlad. Alte persoane nu au suferit vătămări”, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button