LocalSocial

Cursul de formare „Vindecarea traumei” pentru profesorii de religie din județul Vaslui

La finalul lunii decembrie a anului trecut, 20 de cadre didactice, profesori de religie din județul Vaslui, au avut oportunitatea de a se dezvolta profesional și personal, prin participarea la cursul de formare Vindecarea traumei, susținut în mod gratuit de către Societatea Biblică Interconfesională din România (S.B.I.R.), prin doamnele formator Cristina Maftei Barnea și Iuliana Enache.

Temele abordate în cadrul cursului au fost următoarele: tema 1: „Dacă Dumnezeu ne iubește, atunci de ce suferim?”; tema 2: „Cum pot fi vindecate rănile din sufletul nostru?”; tema 3: „Ce se întâmplă când cineva jelește?”; tema 4: „Ce este iertarea?”; tema 5: „Traume și binecuvântări transgeneraționale”; tema 6: „Aducerea durerii în fața Crucii Mântuitorului”.

„Temele cursului sunt interesante pentru colegii profesori de religie atât prin conținut cât si prin metodele desprinse – metode bazate pe ascultarea activă și dezvoltarea abilităților de coaching. Este nevoie ca profesorul de religie să fie apropiat de elevii săi, rolul profesorului fiind de a ajuta, a asculta și sprijini copiii în propria evoluție cognitivă și morală, în propria dezvoltare și în urmarea modelului suprem – Iisus Hristos. Am remarcat că elevii se deschid mai ușor in fața profesorului de religie și cursul Vindecarea traumei poate ajuta la analiza propriilor trăiri cât și la o mai bună înțelegere a copiilor noștri! Mulțumesc Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie pentru binecuvântarea și sprijinul acordat în urmarea acestui minunat curs de formare!” – profesor Monica Mocanu, inspector pentru disciplina Religie, ISJ Vaslui

Cursul s-a desfășurat în două etape: prima grupă – în format fizic, la Protopopiatul Vaslui, și a doua grupă – în format on-line.

„Un curs complex, practic, moderat de două doamne valoroase, excelente comunicatoare, care au pus accent pe construirea unor competențe emoționale și atitudini sociale.” – profesor Irina Matcașu

„Apreciez caracterul practic al cursului și faptul că se adresează tuturor categoriilor profesionale, având în vedere interferența dintre religie – psihologie – neurologie.” – profesor Lia Cucorianu

„Un curs de suflet pentru suflet bazat pe comunicare, reflecție și emoție.” – profesor Elena Ungureanu

„Vindecarea traumelor nu e un curs, este o întâlnire cu puternică încărcătură spirituală și emoțională, o întâlnire de suflet între oameni de bună calitate, o căutare spre sine, un strigăt după ajutor, o întâlnire între și cu prieteni!” – profesor Daniela Tănasă.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button