LocalSocial

Investiție de anvergură! Peste 61 de milioane de lei pentru modernizarea drumului județean Tanacu – Zgura

de Dănuț CIOBANU 

Proiectul „Reabilitare și modernizare DJ 244K: DN 24 (Muntenii de Sus) – Tanacu – Bălțați – Leoști – Oltenești – Zgura” va fi finanțat cu bani din Programul „Anghel Saligny”, fonduri externe nerambursabile sau alte surse de finanțare. Din valoarea totală de peste 61 de milioane de lei, 22,5 milioane de lei sunt de la bugetul de stat prin Programul „Anghel Saligny”.

În anul 2021, Consiliul Județean Vaslui a aprobat cererea de finanțare și devizul general estimativ aferent obiectivului de investiții. Valoarea totală pentru realizarea obiectivului de investiții estimată la acel moment a fost de 61.755.209 lei.

În prezent, obiectivul de investiții este inclus în „Lista obiectivelor de investiții finanțare prin Programul Anghel Saligny”, județul Vaslui – cu valoarea de 22.516.867 lei.

Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza de la bugetul local al județului Vaslui și de la bugetul de stat: de la bugetul de stat, prin Programul Anghel Saligny, suma de 22.516.867 lei; din bugetul local al județului Vaslui, suma de 1.340.481 lei, reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local; diferența de 37.897.860 lei, care reprezintă la această dată valoarea calculată pentru implementarea integrală a proiectului, se va acoperi, în limita fondurilor disponibile, din fonduri guvernamentale, fonduri externe nerambursabile sau alte surse de finanțare.

Conform criteriilor de selectare din cadrul Programului „Anghel Saligny”, în județul Vaslui, din totalul celor 178 solicitări de finanțare, au fost aprobate 134 de obiective de investiții. Valoarea totală a proiectelor se ridică la 1.444.627.056,57 lei, reprezentând aproximativ 58% din cuantumul tuturor solicitărilor de finanțare.

Programului „Anghel Saligny” are un buget alocat pentru următorii șapte ani de 50 miliarde de lei și vizează investiții în dezvoltarea infrastructurii. Programul funcționează pe modelul PNDL, cu câteva diferențe privind depunerea proiectelor, realizarea investițiilor, decontarea cheltuielilor.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button