LocalSocial

IPJ Vaslui: Concursul pentru elevi cu tema „Siguranța Școlară” și-a desemnat câștigătorii

Concursul național de creație destinat elevilor vasluieni, inițiat în cadrul ,,Campaniei de conștientizare a consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar”, și-a desemnat câștigătorul fazei județene. 

La data de 30 ianuarie 2024, cu ocazia ,,Zilei Internaționale pentru Nonviolenţă în Şcoală”, polițiștii Biroului pentru Siguranța Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean (IPJ) Vaslui, au lansat un concurs de creație, având ca temă ,,Siguranța școlară”. Acesta s-a desfășurat la nivelul unor unități de învățământ din județul Vaslui, 3 din mediul urban și 2 din mediul rural. În cadrul concursului, elevii au trebuit să elaboreze un material de informare și de prevenție, care să conțină un Logo privind siguranța școlară și un Slogan, de însoțire a Logo-ului, pentru prevenirea violenței școlare.

Concursul, structurat  pe 3 faze: locală, județeană și națională, s-a adresat elevilor din clasele aVIa aVIIIa din școli, materialele realizate fiind rezultatul efortului întregului colectiv al clasei, care au fost coordonați în acest scop de către profesorii diriginți, cu sprijinul profesorilor de tehnologia informației și a comunicațiilor.

Dacă la faza locală a concursului, modul de organizare al jurizării și votării a rămas la latitudinea fiecărei unități de învățământ preuniversitar participante, la faza județeană, comisia de evaluare a fost formată din polițiști din cadrul Biroului pentru Siguranța Școlară, reprezentanți ai fiecărei unități de învățământ preuniversitar participante, Consiliului Județean al Elevilor și Asociațiilor de părinți de la nivel local.

Astfel, căștigătoare a fazei județene a concursului de creație a fost desemnată clasa aVIIa a Școlii Gimnaziale ,,Constantin Motaș” din Vaslui.

Câștigătorii fazei locale, desfășurată în perioada 30 ianuarie-19 februarie 2024, au fost elevii claselor aVIa și aVIIa de la Școala Gimnazială ,,Mihai David” Negrești, Școala Gimnazială ,,Cezar Botez” Fâstâci, Școala Gimnazială ,,Vasile Pârvan” Bârlad și Școala Gimnazială Costești.

Lucrarea câștigătoare va participa la faza națională a concursului de creație, va avea loc la data de 25 martie 2024.

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button