LocalSocial

DSP Vaslui: Informații utile pentru pacienții cu afecțiuni oncologice

Pentru a veni în sprijinul pacienților cu afecțiuni oncologice, Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSP) Vaslui informează populația că Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași a implementat o platformă care permite pacienților cu patologie oncologică accesul ușor și rapid la serviciile acordate în cadrul IRO.

Pacienții cu afecțiuni oncologice aflați în evidențele medicilor de familie / specialiști pot beneficia de programare on-line pe platforma IRO, programare ce poate fi făcută fie de pacient, fie de medicul care recomandă consultația de specialitate în cadrul IRO.

Platforma are un set de filtre pentru a evita programarea incorectă sau înregistrarea unor pacienți fără documentația medicală minim necesară.

Singura condiție necesară este ca pacienții să aibă minimum de investigații (hemoleuco grama, TGP, TGO, LDH, Gama GT, bilirubină, fibrinogen, VSH, Proteina C reactivă, uree, creatinine și glicemie), pentru a putea fi preluați pentru îngrijire în momentul prezentării.

Însituația în care un pacient programat on-line nu are investigațiile medicale în momentul prezentării la IRO, acesta va fi reprogramat după efectuarea investigațiilor minim necesare.

Pentru evitarea deplasării pacienților la IRO Iași și reprogramării, recomandăm pacienților să dețină tot setul de investigații necesare.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button