LocalSocial

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități de combatere a fenomenului violenței în școli

În perioada 22 – 25 aprilie 2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, împreună cu cadrele didactice și elevii din unitățile școlare din județul Vaslui, au desfășurat activități de prevenire și combatere a fenomenului violenței în școli.

Polițiștii vasluieni continuă acțiunile preventive, pentru ca mediul școlar să reprezinte locul în care se produce și se transmite cunoașterea, se formează competențele cognitive și abilități emoționale, și mai ales înțelegerea raporturilor cu ceilalți și cu sine insuși.

În cadrul activităților organizate în cadrul campaniei “Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”, au fost instruiți un număr de 300 elevi și cadre didactice din cadrul Liceului Tehnologic “Marcel Guguianu” Zorleni, Școlii Gimnaziale nr. 1 Văleni și Școlii Gimnaziale “Cezar Botez” Fâstâci.

De asemenea, polițiștii au desfășurat o activitate si la Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir” Vaslui, în cadrul Programului “Aleg sa-mi pese”, pe tema prevenirii traficului de persoane.

Obiectivele vizate prin desfășurarea activităților cu caracter preventiv au fost prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, prevenirea și reducerea consumului de droguri în rândul elevilor de liceu, prevenirea implicării elevilor în săvârșirea de infracțiuni comise în mediul școlar și conștientizarea regimului juridic al răspunderii penale aplicabile minorului, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.

Polițiștii prezenți la unitățile de învățământ vasluiene au oferit recomandări prin care au urmărit să descurajeze acțiunile cu caracter agresiv, au informat elevii  cu privire la contravențiile și consecințele acestora atunci când sunt săvârșite în incinta unităților de învățământ și au transmis soluții ce pot modela comportamente pro-sociale pentru formarea legăturilor umane.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button