AgriculturaLocal

Războiul din Ucraina! Subvenție de 100 de euro pentru fermierii din sectorul vegetal și crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii va demara în perioada următoare plata subvenției de 100 euro/hectar, ajutorul pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol pentru capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare deținută de fiecare beneficiar. Ținta pentru a demara aceste plăți este data de 15 mai.

„Fermierii vor primi acești bani chiar dacă plafonul estimat inițial pentru plata despăgubirilor va fi depășit. În acest sens, Ministerul Agriculturii are în vedere o suplimentare a bugetului, pentru a asigura cuantumul de 100 de euro tuturor beneficiarilor eligibili”, a spus Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Vaslui.

Centrele județene ale Agenției de Plăți pentru Intervenție în Agricultură vor efectua plățile către toți beneficiarii eligibili, imediat după aprobarea suplimentării bugetului necesar.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button