Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit două cărți de identitate false asupra șoferului unui microbuz ce avea ca destinație Franța.
În data de 23 mai a.c., în jurul orei 04.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 36 de ani, care conducea un microbuz cu destinația Franța.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care au fost descoperite ascunse, într-un plic alb, în borseta șoferului, două cărți de identitate similare celor eliberate de autorităţile române și spaniole.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind falsuri.
Cu privire la cele constatate, șoferul microbuzului a declarat că, la rugămintea unui conațional, transportă documentele în cauză, urmând să fie contactat telefonic ulterior, în Franța, pentru a le preda destinatarului. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că documentele sunt false ori falsificate.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.