Home » Local » IPJ Vaslui: Rezultatele campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

IPJ Vaslui: Rezultatele campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

În perioada 20 – 24 mai 2024, Poliția Română a organizat, la nivel național, o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Polițiștii s-au întâlnit cu locuitorii județului Vaslui și le-au oferit sfaturi despre cum să îi protejeze pe copii sau cum să nu devină victime ale infracțiunilor, care sunt soluțiile la problemele pe care le întâmpină în spațiul virtual, cum să își securizeze bunurile, ce să facă în cazul unor dispariții sau plecări voluntare și cum să prevină violența în familie.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive, având ca scop sensibilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.

Evenimentele organizate au avut un caracter unitar, tematica abordată la întâlniri fiind selectată în baza domeniilor de interes ale Poliției Române în zona prevenirii criminalității.

Sesiunile de informare a grupurilor-țintă și activitățile de distribuire, în locuri publice, a materialelor conținând recomandări preventive, au fost susţinute de către structurile de analiză și prevenire a criminalității, ordine publică și siguranță școlară. În creşterea eficienţei demersurilor cu caracter preventiv, în funcție de problematica abordată, fiind implicați parteneri care au atribuţii ori preocupări în domeniul siguranţei cetăţenilor.

Agenda activităților derulate în „Săptămâna Prevenirii Criminalității 2023” a fost următoarea:

20 mai –  tema PREVENIREA VICTIMIZĂRII MINORILOR – polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost prezenți la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Vaslui, împreună cu 2 polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui. 150 de elevi din clasele C.P.-a-IV-a au aflat informații utile privind siguranța acasă, în drum spre școală, la școală. Totodată, au fost discutate aspecte legate de educația rutieră fiind folosit laboratorul mobil de educație rutieră.

21  mai – tema  SIGURANȚA ÎN MEDIUL ONLINE – polițiștii au desfășurat activități la Episcopia Hușilor, având ca scop creșterea gradului de conștientizare și informare a utilizatorilor de internet cu privire la riscurile fraudelor informatice prin simularea tranzacționării online de acțiuni / criptomonede.

Persoanele au fost informate în privința securității cibernetice și creșterea gradului de pregătire, pentru evitarea principalelor amenințări din mediul online și gestionarea adecvată a riscurilor la utilizarea internetului.

22  mai – tema  PREVENIREA VIOLENȚEI DOMESTICE – în cele 3 activități de prevenire a violenței domestice de tip „door to door”  în mediul rural, în comuna Rebricea și comuna Dumești, au fost implicați polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și 4 polițiști de ordine publică. Activitățile au avut ca scop creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la gravitatea fenomenului violenței domestice.

23 mai – tema  PREVENIREA INFRACȚIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI – polițiștii au desfășurat o activitate stradală în orașul Murgeni, având ca scop prevenirea furturilor din locuințe prin creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la formele de manifestare și de înțelegere a modului de prevenire ale acestora. A fost promovat proiectul național „SigurAcasă”, fiind distribuite broșuri realizate în cadrul acestora. Totodată, au fost oferite cetățenilor recomandări privind prevenirea furturilor din buzunare, genți, etc.

24 mai – tema  PREVENIREA DISPARIȚIILOR DE MINORI / PLECĂRILOR VOLUNTARE DE ACASĂ –  polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de ordine publică, precum și un specialist din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Iași au desfășurat activități la Complexul de Servicii Comunitare „Neculai Roșca Codreanu” Bârlad.

Activitățile au avut ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și/sau din centrele de protecție, precum și asupra necesității implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni. A fost promovat proiectul național „Plecatul de acasă nu e o soluție!”, derulat în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului.

 

 

 


Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

About Ciobanu Danut

Va rugam sa adaugati comentarii decente si politicoase. Va multumim!

Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura