de Dănuț CIOBANU
Începând din anul 2016 și până în prezent, la nivelul județului Vaslui erau înregistrate 16 persoane juridice cărora li s-au eliberat atestate de „Întreprindere Socială”. Situația celor zece atestate rămase valabile, pe categorii de persoane juridice se prezintă astfel: 9 SRL-uri și o asociație. Firmele își desfășoară activitatea în domenii precum fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, fabricarea încălțămintei, restaurante etc.
Domeniile principale în care își desfășoară activitatea întreprinderile sociale cu atestate valabile, la sfârșitul lunii aprilie 2024 sunt: Restaurante, Activități de design specializat, Activități de închirierea și leasing cu alte mașini, echipamente și bunuri tangibile, facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, fabricarea încălțămintei etc.
„Contribuind la crearea de locuri de muncă, dezvoltarea incluziunii şi coeziunii sociale, tranziţia către economia circulară şi inovarea socială, implicarea persoanelor din grupul vulnerabil în activităţi cu caracter social şi/sau activităţi economice, facilitarea accesului acestora la resursele şi serviciile comunităţii, economia socială are ca obiective consolidarea coeziunii economice şisociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea serviciilor sociale”, a explicat Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui.
Întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie beneficiază de gratuitate pentru emiterea atestatului sau/și a mărcii sociale, precum şi înregistrarea în Registrul unicde evidenţă a întreprinderilor sociale.
La nivelul județului Vaslui, serviciile de atestare și de certificare sunt oferite de AJOFM Vaslui. Compartimentul de economie socială din cadrul instituției informează şi acordă sprijin metodologic pentru derularea procedurii de atestare/certificare a întreprinderilor sociale, precum şi pentru desfăşurarea activităţii acestora în raport cu drepturile şi obligaţiile acestora.
AJOFM Vaslui a organizat și desfășurat acțiuni de mediatizare a prevederilor legale privind atestarea și certificarea entităților de economie socială.
În data de 23 mai 2024, la sediul AJOFM Vaslui s-a organizat un eveniment împreună cu reprezentanți ai entităților economice atestate ca întreprinderi sociale și de inserție, precum și angajatori interesațide acest domeniu.
În cadrul acțiunii, participanții și-au prezentat activitatea întreprinderii sociale manageriate, dar și diferite obstacole întâmpinate în derularea activităților specifice.
„Participanții au creat legături pentru eventuale colaborări între ei, dar și în vederea îmbunătățirii și dezvoltării acțiunilor pentru viitor. Printre problemele prezentate au fost: lipsa sprijinului pentru finanțarea inițială a unei întreprinderi sociale, existența impozitului pe profit pentru întreprinderile sociale, nepunerea în practică a unor prevederi din cadrul legislativ din lipsa normelor de aplicare”, a mai spus Laura Toporăscu.