LocalSocial

Video/Grindina a compromis culturile agricole de pe terenurile din apropierea municipiilor Vaslui și Huşi

de Dănuț CIOBANU 

Marți seara, o ploaie cu grindină s-a abătut mai ales asupra comunei Muntenii de Jos, în apropierea municipiului Vaslui, dar și în zona Huși. Culturile agricole din zonă au fost afectate de stratul de gheaţă care în doar câteva minute a acoperit solul.

În urma evenimentului nu a fost necesară intervenţia echipajelor de salvare, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui. „Grindină căzută în zona municipiului Huși, respectiv comuna Muntenii de Jos. Reprezentanții ISU nu au fost solicitați să intervină. Nu au fost înregistrate victime”, au transmis pompierii vasluieni.

Fenomenele meteo de aseară fuseseră anunţate din timp, populaţia fiind sfătuită ca, în condiţiile avertizării meteo de grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, vijelie şi averse torenţiale să evite deplasările şi să ia măsuri de adăpostire şi autoprotecţie.

„Astăzi, în regiunea Moldova vremea a fost caracterizata de o instabilitate accentuata, fapt menționat și în prognozele și avertizările transmise de Administrația Națională de Meteorologie. În apropiere de teritoriul protejat de Unitatea Iași, în județul Vaslui s-a dezvoltat o supercelulă, care s-a deplasat în direcția teritoriului protejat. Grupul de combatere Huși s-a aflat toată ziua în stare de operativitate. La ora 17:01, sistemul convectiv cu grindină de mari dimensiuni având direcția de deplasare dinspre sud-vest spre nord-est, a intrat în perimetrul zonei de intervenție al Grupului de Combatere Huşi. Lansările au început la ora 17:01. Au fost lansate 14 rachete antigrindină din punctele de lansare Codăeşti şi Soleşti. În intervalul 17:03 – 17:25 lansările au fost stopate din cauza interdicției primite de la autoritățile aviatice. După încetarea interdicției, lansările au continuat cu punctele Soleşti şi Avereşti, lansându-se încă 9 rachete antigrindină. Deoarece lansările au fost oprite pentru aproape o jumătate de oră, căderile de grindină nu au putut fi evitate. În zona protejată, a căzut grindină de cca 2 cm diametru, în timp ce în zonele neprotejate, dimensiunea greloanelor a depășit pe alocuri 6 cm. Imaginile radar confirmă faptul că, pe durata interdicției, dimensiunea grindinei din supercelulă a scăzut ca urmare a intervențiilor realizate anterior”, a transmis Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button