Tribunalul Vaslui a decis să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Decizia instanţei nu este definitivă.
„Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu a inculpatului Buzatu Dumitru cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în minuta Tribunalului Vaslui.
Dumitru Buzatu se află în arest la domiciliu din luna aprilie, după ce a stat în arest preventiv aproximativ 7 luni pentru corupție.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a inculpatului: BUZATU DUMITRU, președinte al Consiliului județean Vaslui, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 08.05.2023 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor).
În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.