Home » Local » La cererea angajatorilor! AJOFM Vaslui organizează la Bârlad o bursă a locurilor de muncă

La cererea angajatorilor! AJOFM Vaslui organizează la Bârlad o bursă a locurilor de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui pregătește o bursă a locurilor de muncă la cererea pieţei, pentru angajatorii din domeniul mecanică, comerţ şi industria prelucrării cărnii. Bursa va avea loc in data de 9 iulie 2024, evenimentul urmând să se desfășoare începând cu ora 8.30, la  sediul Cantinei de ajutor social Bârlad, str. Ştefan Procopiu, nr.7 .

„Obiectivele principale ale evenimentului sunt creşterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi crearea de noi oportunităţi pentru angajatori în identificarea potenţialilor viitori angajaţi, care prin experienţa şi abilităţile lor pot contribui la succesul activităţii economice”, a spus Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al AJOFM Vaslui.

Practic, bursa este cea mai importanta măsură activă privind creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă aflată într-o formă de evidenţă şi plată şi o oportunitate pentru angajatori, pentru a-și recruta forţa de muncă necesară.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, șomeri, persoane care doresc să îşi schimbe locul de muncă sau care doresc să își îmbunătăţească poziţia profesională.

Agenții economici, interesaţi să participe la bursă, sunt asteptaţi să ne contacteze  si sa transmita  ofertele de locuri de muncă, pe adresa de e-mail ajofm.vs@anofm.gov.ro, în care să specifice optiunea participarii la bursă si numărul locurilor de muncă vacante de care dispun, precum și meseriile corespunzătoare acestora”, a mai spus Laura Toporăscu.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*