Home » Local » Expoziția „Alchimia Culorilor” la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui

Expoziția „Alchimia Culorilor” la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui în colaborare cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Museikon și Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, organizează Expoziția „Alchimia Culorilor”. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 10 iulie 2024, ora 11.00, în Sala Arta a instituției noastre.

Expoziția cuprinde rezultatele a două proiecte de cercetare realizate de către Dumitrița Daniela Filip, restaurator la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Elena Botez, restaurator la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Publicul va descoperi tehnica de pictare aicoanelor pe lemn folosind culorile (pigmenții)obținuți din pământuri de proveniență locală (județul Alba) și metode de preparare a acestora, precum și modalitatea de obținere a culorilor de origine vegetală și animală, obținerea soluției tinctoriale, folosirea mordanților în vopsitul lânii și al mătăsii.

Pentru a înțelege procesul de preparare al pigmenților, expoziția va fi completată cu un număr de minerale, cum ar fi:cinabrul, hematitul, azuritul cu malachit, limonitul etc.

Organizatorii acestei activităţi sunt: Prof. dr. Ramona Maria Mocanu – managerul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Elena Botez – restaurator la Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Dr. Dumitriţa Daniela Filip – restaurator la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Dr. Paul Scrobotă – muzeograf la Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*