Polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița împreună cu lucrători vamali au descoperit la controlul de frontieră, în bagajele personale și în coletele cu produse alimentare transportate de un șofer de microbuz, 9.600 de țigarete de proveniență Republica Moldova. Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar transportatorul sancționat contravențional cu amendă în valoare de 15.000 de lei.
În data de 24 iulie a.c, în jurul orei 05.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un microbuz cu destinația Italia, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 43 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale șoferului și în colete cu produse alimentare, cantitatea de 9.600 de ţigarete, de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 2.400 de lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 15.000 de lei și reținerea mijlocului de transport până la plata amenzii.