LocalSocial

A schimbat permisul de conducere autentic cu unul fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 11.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 28 de ani, conducând un autovehicul, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentul de identitate și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a preschimbat permisul de conducere moldovenesc pe care îl deținea și că a optat pentru a ridica permisul preschimbat prin delegat, ale cărui date nu și le mai amintește. Acesta a mai declarat că nu avea cunoștință despre faptul că permisul primit este fals ori falsificat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button