Pompierii vasluieni au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la mansarda unei locuințe din municipiul Vaslui, pe strada Eternității.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la nivelul mansardei, acoperișului și a izolației exterioare, existând posibilitatea de propagare la întregul imobil (D+P+1E+M). Nu au fost înregistrate persoane rănite sau intoxicate.
Incendiul a fost atacat pe trei laturi, după aproximativ două ore, fiind eliminat orice risc de reaprindere.
Au ars aproximativ 40 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, circa 30 metri pătrați taban din material plastic, 35 metri pătrați izolație exterioară, o unitate pentru aer condiționat și conductori electrici.
În urma intervenției prompte și eficace, pompierii au salvat peste 90% din suprafața imobilului, două autoturisme și cel puțin 20 de panouri fotovoltaice, valoarea estimată a bunurilor salvate fiind de aproximativ 1,5 milioane lei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la instalația electrică a unui aparat de aer condiționat.