LocalSocial

Reținut de polițiști! Un tânăr a furat un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Bârlad

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Grivița, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat,  furt calificat în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr, bănuit de comiterea unor infracțiuni de furt calificat, furt calificat în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere în noaptea de 18-19 noiembrie a.c., în municipiul Bârlad, județul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că persoana bănuită de comiterea infracțiunilor ar fi sustras un autoturism parcat și lăsat neasigurat în fața unui bloc de locuințe de pe strada George Enescu din Bârlad. Ulterior, aceasta a condus și abandonat autoturismul în localitatea Odaia Bursucani, comuna Grivița.

De asemenea, polițiștii au constatat că tânărul cercetat nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor, în valoare totală de 17.000 de euro, a fost recuperat în totalitate, autoturismul fiind predat părții vătămate.

La data de 19 noiembrie a.c., ca urmare a administrării probatoriului, față de tânărul cercetat a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button