APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare este cuprinsă între 2martie – 31 august 2026 (în zilele lucrătoare).
Viza anuală poate fi solicitată:
- prinprezentare la sediulCentruluiJudețean APIA;
- prinmijloaceelectronice (e-mail);
- prinpoștăsaucurier.
Pentru vizarea electronică,rentierii vor transmite documentele necesare acordării vizei pe adresa de e-mail a Centrului Județean APIA pe raza căruia figurează cu domiciliulși vor contacta telefonic funcționarii APIA pentru a primi confirmarea acordării vizei.
Rentierii (personal sau prin reprezentant legal) trebuie să prezinte următoarele documente:
– carnetul de rentier agricol;
– actul de identitate al solicitantului;
– decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I sau II / decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I sau II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă;
– procură notarială autentificată/curatelă/hotărârejudecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin reprezentant legal;
– contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr.16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil;
– extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei (opţional);
– declarația pentru obţinerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul nr.1272/2005.
În cazul decesului rentierului, renta datorată până la data decesului poate fi încasată de moștenitori.Termen limită pentru depunerea cererii de către moștenitori: 15 octombrie 2026.
Cererea se depune la oricare Centru Județean APIA.
Deoarece carnetul de rentier este un document care se depune obligatoriu în original, acest tip de cerere poate fi depusă la sediul Centrului județean APIA sau transmisă prin poștă/curier.Datele de contact ale Centrelor APIA sunt disponibile pe site-ulinstituției:www.apia.org.ro– secțiunea „Centre județene”.
Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art.6 alin.1 şi alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2026, prin mandat poştal sau virament bancar.



