Administratie

Maidanezii din Bârlad, eutanasiați din martie

Începând cu luna martie, numărul câinilor comunitari de pe străzile din Bârlad va începe să scadă întrucât primăria va declanșa operațiunea de stârpire a lătrătoarelor. Însă, pentru ca orașul să scape de toți maidanezii, care au invadat fiecare cartier, ar fi nevoie de circa 20 de luni. Deocamdată, municipalitatea are o înțelegere cu două fundații care adoptă comunitari din padocul orașului și îi transferă la un adăpost privat din comuna Tutova.
Pentru că tot mai mulți bârlădeni cer imperativ strângerea câinilor comunitari de pe străzi, municipalitatea anunță că, deja, s-a început ridicarea patrupedelor și găzduirea lor în adăpostul amenajat în zona Grădinii Publice, urmând ca, din martie, să se treacă la eutanasierea primelor lătrătoare. Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Constantin Constantinescu a ținut să-i înștiințeze pe localnici că, de la sfârșitul lunii decembrie și până acum, în jur de 30 de câini au fost luați de pe străzi și cazați în padocul orașului, în timp ce alți 48 au fost adoptați de două fundații din localitate.
„Avem o înțelegere ca, în continuare, fundațiile să ducă la adăpostul din Bădeana (comuna Tutova – n.r.) încă 50 de câini, urmând ca în locul lăsat liber în padoc să aducem alți 50. Pentru că au venit normele de aplicare ale legii eutanasierii, în luna martie vom aplica spiritul și litera legii. Dacă nu va mai fi loc în padocuri, vom începe să eutanasiem câinii, începând cu cei bolnavi. Însă, în primă fază, va trebui să desemnăm o persoană responsabilă cu această operațiune, respectiv un medic veterinar”, a declarat primarul.
În prezent, se estimează că pe străzile din oraș viețuiesc în jur de 1.500 de câini comunitari și ar fi nevoie de circa 20 de luni pentru a-i putea strânge.
„Am început să-i capturăm pe cei din zona pieței și vom continua cu cei din preajma școlilor, grădinițelor și spitalelor. În acest moment, padocul are o capacitate de 160 de locuri, ocupate aproape în întregime. Pentru că oamenii ne cer mereu să rezolvăm această problemă, principala noastră preocupare este să facem cumva să dispară câinii de pe străzi”, a completat edilul-șef.

Related Articles

Back to top button