AdministratiePolitic

Modificarea Constituției învolburează spiritele: PDL, atac la Antonescu

„USL se eschivează de la o dezbatere reală și vrea să finalizeze discuțiile pe marginea proiectului constituțional în doar două zile”, a declarat senatorul Dan Marian, președintele Organizației Județene a PDL Vaslui.
PDL va ataca la Curtea Constituțională proiectul de revizuire a Constituției întrucât Parlamentul este obligat să respecte decizia referendumului din 2009, prin care românii s-au exprimat covârșitor în favoarea unui legislativ unicameral, cu un număr redus de parlamentari, au anunțat reprezentanții PDL din Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României.
„Proiectul elaborat de USL sub coordonarea lui Crin Antonescu este un nou atac la adresa statului de drept și se situează în afara Constituției actuale, precum și împotriva deciziilor Curții Constituționale”, a declarat Dan Marian, senator de Huși, președintele Organizației Județene a PDL Vaslui.
PDL insistă asupra deciziei Curții Constituționale din 27 iunie 2012, potrivit căreia „referendumul, indiferent de caracterul său decizional sau consultativ – cum este cazul referendumului național din 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranității naționale”. De asemenea, potrivit articolului 2 din Constituție, suveranitatea poporului exprimată printr-un referendum este obligatorie pentru Parlament, iar Comisia de la Veneția, prin documentul Linii directoare pentru organizarea referendumului, adoptat în octombrie 2007, a reținut că „efectele referendumului trebuie să fie expres prevăzute în Constituție”.
„Orice proiect de revizuire care nu ține seama de deciziile Curții Constituționale este neconstituțional. PDL le-a solicitat membrilor acestei Comisii de revizuire reintrarea în legalitate, însă majoritatea USL a respins propunerea noastră. PDL a părăsit sala de ședințe în semn de protest”, a spus Dan Marian.
PDL nu va participa la dezbaterea parlamentară care are loc în Comisia condusă de Crin Antonescu, pe care o califică drept un „simulacru”, dar se va bate în plen pentru fiecare amendament.
„USL se eschivează de la o dezbatere reală și vrea să finalizeze discuțiile pe marginea proiectului constituțional în doar două zile”, a mai arătat senatorul.
PDL a solicitat, în cadrul ședinței Comisiei pentru revizuirea Constituției, ca dezbaterea să reînceapă de la primul articol întrucât este nevoie de o analiză profundă, serioasă și transparentă, care să țină cont de pozițiile exprimate de societatea civilă, Asociația Magistraților, Consiliul Legislativ și Comisia de la Veneția.

Related Articles

Back to top button