Ce riscă tinerii care consumă băuturi energizante. Concluzia îngrijorătoare a unui studiu
Mulți părinți își lasă copiii să consume băuturi energizante, considerând că acestea nu sunt foarte periculoase. Un studiu recent arată însă că realitatea este cu totul alta.
Potrivit unei cercetări despre efectul băuturilor energizante asupra adolescenților, oamenii de știință au aflat că acestea îi predispun pe tineri la vicii mult mai grave pe viitor. Ei tind să cunsume alcool sau chiar droguri și cei mai mulți dintre ei se apucă și de fumat, scrie Daily Mail. Cercetătorii de la Michigan, care au analizat această problemă, spun că tinerii care beau băuturi energizante caută de obicei senzații tari și sunt inclinați să riște mai mult. Deci, ei nu vor ezita să treacă la substanțe mai periculoase, susțin specialiștii. Ei au analizat datele a 22.000 de elevi de școală generală din Statele Unite. Aproximativ 30% dintre aceștia consumau băuturi cu cafeină, iar 40% băuturi răcoritoare.
De obicei, băieții preferă aceste băuturi, în special cei care provin din familii dezorganizate și mai puțin educate. O cutie de băutură energizantă conține 13 lingurițe de zahăr și cafeină cât două cești de cafea.
Sursa: descopera.ro