Împărțirea pământului nu se mai termină: Primarii, misiune imposibilă
Edilii din mediul rural nu cred că vor termina parcelarea terenurilor agricole până la mijlocul acestui an, așa cum cere Legea 165/2013. Prefectura Vaslui, care i-a convocat ieri pentru a treia oară în ședință pe acest subiect, îi amenință cu amenzi. În vreme ce li se cere să urgenteze procedurile, primarii se plâng de lipsa banilor și de prevederile anapoda ale legii.
Niciun primar aflat ieri în sala mare a Inspectoratului de Poliție al Județului nu credea, când a fost convocat la ședință, că Legea 165/2013 va putea fi respectată în termenii săi, fiind vorba în primul rând despre faptul că, până la mijlocul acestui an, toate primăriile ar trebui să finalizeze parcelarea terenurilor în vederea finalizării proceselor de restituire. Cu toate acestea, participă cu toții la ședințele pe care le convoacă Prefectura Vaslui și la care li se cere iarăși și iarăși să urgenteze lucrurile. Cea de ieri a fost a treia adunare pe această temă.
«Am avut o discuție în ianuarie. Se pare că nu s-a înțeles prea bine. Dacă nu vă mobilizați, sunt sceptic că veți termina în termen», le-a spus de la bun început prefectul Radu Renga.
Dacă în ședința precedentă le «preciza» doar că nerespectarea termenelor legale vine cu amenzi uriașe, de data aceasta prefectul le-a transmis un avertisment direct: «Dacă nu reușim, va trebui să trecem la sancțiuni, la amenzi, care sunt între 10.000 și 100.000. Trebuie să verificăm fiecare plan parcelar și să-l confruntăm cu titlurile de proprietate. Diferența dintre suprafața cu titluri și suprafața din realitate va constitui rezerva care va fi primită de cei care nu au titluri».
După calculele lui Radu Renga, pentru că au întârziat aplicarea legii, primarii au acum de parcelat două tarlale pe zi. După calculele Danielei Chiper, directoarea Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, dacă ar fi fost parcelate câte patru tarlale pe an, în 25 de ani s-ar fi terminat acest proces în toate județele. Ea s-a plâns că fiecare angajat al instituției pe care o conduce trebuie să recepționeze situațiile din cinci comune, ceea ce constituie un volum uriaș de muncă. Tocmai de aceea le-a cerut primarilor o mai bună colaborare.
Gheorghe Poede, primarul comunei Poienești, s-a transformat în portavocea participanților: «Guvernul nu s-a gândit deloc la ceea ce se va întâmpla în teritoriu».
Primarilor li s-a cerut la începutul anului să “prindă” ceva în buget pentru măsurătorile cadastrale, cu promisiunea că li se vor da bani. Suspiciunile că vor fi «țepuiți» domnesc însă. Măsurătorile au fost stabilite de executiv la șase lei pe hectar, în condițiile în care nu există specialist în cadastru care să lucreze pe mai puțin decât dublu!
Problemele primarilor au primit însă un singur răspuns din partea prefectului: «Cine trebuia să facă parcelarea în 25 de ani? Haideți să nu ne victimizăm!».
Cristian Pătrașcu