"Guvernarea bună sau proastă se contabilizează în cifre, nu în vorbe": Mai mulți bani europeni
În vremuri de austeritate, singura șansă a guvernanților pentru a face investiții majore o reprezintă atragerea fondurilor europene.
Potrivit deputatul social-democrat Ana Birchall, Guvernul Ponta a reușit să atragă de cinci ori mai multe fonduri europene în doi ani decât a reușit Guvernul Boc în întreg mandatul său. Ea a susținut o declarație politică pe tema fondurilor europene, după dezbaterea inițiată de PDL în Parlamentul României.
„Guvernarea Băsescu-Boc nu a învățat nimic din experiența obținută de România în perioada de pre-aderare a României la UE și că acest lucru se vede în cifre: rata de absorbție a fondurilor europene la 1 mai 2012 era de sub 9%. S-au creat reguli complicate, s-a crescut birocrația, banii s-au împărțit discreționar, pe criterii politice, și România a pierdut prin îngreunarea absorbției banilor europeni. Guvernul Ponta nu a avut deloc o misiune ușoară. Este greu să repari răul făcut de Guvernarea Băsescu – Boc”, a afirmat Ana Birchall, care este și secretarul Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlament.
Ana Birchall a mai afirmat că suspendarea plăților pentru toate programele operaționale în urma fraudelor sesizate în perioada 2010-2011 au afectat imaginea României, au lovit în plin sistemul privat și au îndatorat și mai mult românii la creditori externi: „CE a suspendat toate programele operaționale, fapt care a completat tabloul incompetenței guvernării portocalii. Pentru a suplini aceste pierderi, Guvernul Băsescu – Boc a taxat suplimentar toți românii, crescând TVA-ul la 24%, a tăiat veniturile bugetarilor cu 25%, a impozitat pensiile și a îndatorat România cu 21 de miliarde de euro de la FMI”.
Ea a subliniat că România a reușit să-și crească eficiența absorbției fondurilor europene cu 130% din 2012 și până astăzi: „Am început acest an foarte bine: numai în luna februarie, România a încasat peste 1,2 miliarde de euro din banii europeni, deci mai mult decât s-a reușit să se atragă în oricare din anii Guvernării Băsescu – Boc. România a demonstrat că se poate plasa în topul statelor care utilizează fondurile europene. Guvernarea bună sau proastă se contabilizează în cifre, nu în vorbe, cifre care exprimă rata de absorbție a fondurilor europene, cifre care exprimă numărul de proiecte finanțate și finalizate, acestea contează și ne arată clar cel puțin două lucruri: Guvernarea Băsescu – Boc a fost proastă, a făcut mult rău românilor, în timp ce Guvernarea Victor Ponta începe să aducă România pe drumul cel bun, inclusiv în ceea ce privește gestionarea fondurilor europene”.
Gogosi,gogosi,gogosi.