National

Eroii anonimi ai României | Trei adolescente predau limba engleză copiilor săraci și marginalizați de societate: «Nu câștigăm bani, dar bucuria lor valorează cât un tezaur»

Campania “Eroii anonimi ai României” continuă cu povestea a trei adolescente care au lăsat deoparte distracțiile tinereții pentru a-i învăța pe copilașii necăjiți tainele limbii lui Shakespeare. Ștefania Burnaz, Mădălina Craiu și Adriana Onțică, în vârstă de 17 ani, eleve în București, predau engleza în centrele pentru micuți proveniți din familii cu probleme. Ele nu câștigă nici un ban, însă satisfacția că pot îndruma aceste suflete necăjite pe calea cunoașterii este cea mai mare recompensă.

Afară este primăvară și orașul începe să miroasă a bucurie și a iubire adolescentină. Parcurile nu se mai “încruntă” când două zâmbete de liceeni își fac declarații la adăpostul aleilor înflorite. E perioada când în cataloage cresc absențele și inimile încep să bată mai tare. Pentru tineri, banca din parc devine mai importantă decât banca din fața clasei. Sub bolțile de surâsuri îmbobocite, trei adolescente, Ștefania Burnaz (elevă la Colegiul Național Ion Luca Caragiale), Mădălina Craiu (Școala Centrală) și Adriana Onțică (Colegiul Național Octav Onicescu), refuză invitațiile primăverii și preferă să meargă la centre pentru copii defavorizați pentru a pune umărul la educația micuților a căror soartă a fost crudă. “Acum, mergem la centrul de zi «Sfânta Muceniță Sofia». Noi suntem voluntari ai asociației «Shakespeare School pentru Educație» și îi invățăm limba engleză pe copiii care provin din familii cu probleme sociale și financiare. Nu câștigăm bani, dar bucuria de pe fețele lor valorează cât un tezaur”, ne-a spus Ștefania Burnaz.

Micuții învață mai bine ca la școală

Fetele adună în jurul lor copilași avizi de cunoaștere și disperați să scape de o viață grea pe care nu vor s-o accepte, dornici să învețe limba engleză. Tinerele îi învață pe micuți tainele cunoașterii, înțelegând că norocul pe care l-au avut în viață nu le dă dreptul să sfideze soarta celor amărâți. Satisfacția tinerelor este înzecită. Nerăbdarea cu care cei mici le așteaptă le conferă certitudinea că nu au refuzat degeaba o ieșire la un suc cu colegii pentru a veni alături de ei. O fetiță cu față de îngeraș bagă în gură un rest de creion tocit. Se apleacă fericită asupra cărții de engleză și îi șoptește colegei de lângă ea. “Poate dacă o să învăț bine, ai mei n-o să mă mai aducă aici. Poate o să câștig bani pentru mâncare, iar mama o să fie fericită”. Când mergea la o școală obișnuită, sărea mereu peste micul dejun. Părinții ei sunt foarte săraci și nu au ce să pună pe masă, iar ea pleca nemâncată. Ajungea prima în clasă, pentru că-i plăcea să învețe și nu voia să piardă nici o secundă din lecție, dar și pentru că ai ei se ceartă în fiecare zi și dorea să fugă cât mai departe. Acasă miroase greu, a alcool și, uneori, a salam ieftin. La școală putea măcar să viseze. Ar fi vrut ca învățătoarea să-i acorde aceeași atenție ca și copiilor frumos îmbrăcați, dar nimeni nu o băga în seamă. Colegii ei râdeau de ea că nu are bani de suc, își mâncau pachetul și o priveau urât.

Îi atrag prin jocuri interactive

De când a ajuns la centrul “Sfânta Muceniță Sofia”, nimeni nu face diferențe, iar cele trei învățătoare care vin special pentru ei sunt bine și frumoase. Ele se bucură când o văd că ridică două degete în aer și știe răspunsurile. O laudă și-i promit că o vor ajuta să ajungă cineva în viață. Cu ajutorul lor, a învățat engleza mai bine decât colegii de la școală. Și cel mai mult îi place că Ștefania Burnaz, Mădălina Craiu și Adriana Onțică se joacă cu ea și o strâng în brațe. Până acum, nimeni n-a răsfățat-o așa, nici măcar mama ei. “Modul nostru de a-i învăța nu se desfășoară în- tr-un mod tipic, ci printr- o metodă diferită, care constă în jocuri și activități interactive, la care micuții participă cu entuziasm”, ne-a mărturisit Mădălina Craiu. De multe ori, ascultându- le poveștile triste, cele trei adolescente își țin lecția cu ochii înecați în lacrimi… Afară miroase a flori de tei și adolescenții se distrează. Într- o casă spațioasă, în fața unui birou ce miroase a nou, un copil grăsuț și răzgâiat roade nervos un creion viu colorat. Împrăștiate pe toată suprafața mesei, unele peste altele, stau cărți, pixuri, soldăței și mașinuțe. Alături de el, mama încruntată îi arată energic un caiet deschis, pe care stau mâzgălite câteva rânduri. “Hai, te rog, să facem temele. Uite, dacă le termini, îți promit căți dau ceva bun”. Micuțul strâmbă din nas și aruncă creionul de perete. Se uită provocator la femeia din fața lui și se scălămbăie. “Ce mă fac eu cu tine, ce o să ajungi în viață?”, “Pleacă de aici…dispari!”, urlă cel mic cu fața congestionată. Tot în același timp, în spatele clasei din centrul de zi, un copil necăjit ridică nerăbdător degețelele. Ștefania îl indică cu mâna. “Nu ați vrea să ieșim să ne plimbăm prin parc? Vă invităm la o plimbare”, spune cel mic. Voluntarele zâmbesc fericite. La terase, alți tineri le privesc pe sub ochelarii de soare, sorbind plictisiți din cutiile cu suc. Pentru Ștefania, Mădălina și Adriana, bucuria primăverii stă în zâmbetele acestor copii. Se așază cu toții pe iarbă, în cerc, și fetele le arată degetele de la mâini. “Haideți să numărăm împreună: one, two, three…”.

Studenți și profesori printre voluntari

Voluntarii asociației “Shakespeare School pentru Educație” sunt liceeni, studenți sau tineri profesori care stăpânesc foarte bine limba engleză. După ce sunt instruiți în cadrul unui training, ei formează echipe de doi sau trei membri și merg în centre sociale pentru a preda. “Invităm cât mai mulți oameni să se alăture proiectului «Engleză pentru viață», pentru a dărui din timpul, abilitățile și cunoștințele lor în schimbul recunoștinței copiilor din centrele sociale”, ne-a spus Irina Ștefănescu, coordonatoarea proiectului.

Sursa: libertatea.ro

Review Overview

User Rating: 4.8 ( 1 votes)

Related Articles

Back to top button