Social

Târgul de ouă încondeiate: Dragostea pentru tradiție

Dragostea pentru tradiție a fost bine oglindită la ediția din acest an a Târgului de ouă încondeiate. Organizatorii, Primăria Vaslui și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, au oferit publicului posibilitatea să asiste și la un super-concert susținut de Adrian Naidin și corala «Fantasia».

Vasluieni de toate vârstele au vizitat, la sfârșitul săptămânii trecute, Târgul de ouă încondeiate și icoane organizat de Primăria Vaslui și Consiliul Județean, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT). Evenimentul, ajuns la a XI-a ediție, a fost găzduit de foaierul Casei de Cultură „Constantin Tănase” și a reunit meșteri încondeietori din Suceava, Iași și Vaslui. Pentru a întregi tabloul așteptării marii sărbători a Paștilor, târgul a mai cuprins împletituri din nuiele, icoane pe sticlă și lemn, troițe sculptate.

“Ca de fiecare dată, expoziția a prezentat vasluienilor valori autentice din Moldova. Scopul manifestării a vizat păstrarea și popularizarea în rândul publicului, în special al tinerilor, a meșteșugurilor tradiționale cu specific pascal. Chiar dacă în prima zi a plouat, acest lucru nu a fost un impediment pentru vasluieni, care au venit în număr mare să admire și să cumpere un ou încondeiat sau un obiect sculptat în lemn”, a declarat Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.

Expoziția s-a dovedit a fi și interactivă, mulți vasluieni dorind să participe la atelierele de lucru, unde au putut desluși o parte din tainele încondeierii ouălor. Ei s-au reîntâlnit, totodată, cu o parte din meșterii consacrați, cum ar fi Felicia Poliec, Silvia Săcăleanu și Dan Horgan, care au participat la toate edițiile din ultimii ani.

“Sunt o foarte bună prietenă a vasluienilor, iar în fiecare an vin cu emoții, să cunosc oameni noi, pentru că îmi sunt foarte dragi, pentru că pun preț pe ceea ce facem. Anul acesta a fost o surpriză pentru mine să constat că vânzările au mers mult mai bine. Au fost vasluieni care au susținut că e pentru prima dată când vin și cumpără de la acest târg, cu toate că este deja recunoscut la nivel național. Mă bucur că oamenii apreciază eforturile noastre și tradiția strămoșească”, a spus Felicia Poliec.

“Sunt deja un om de-al casei. E o bucurie imensă să particip la acest târg, un bun prilej de reîntâlnire cu alți meșteri, pentru a schimba impresii. Am venit cu icoane și ouă încondeiate”, a declarat Dan Horgan, din Bârlad.

La ediția din acest an au participat și membrii “Casei Răzeșului” de la Pogonești, care i-au delectat pe vasluienii iubitorii de artă culinară cu o expoziție de produse tradiționale specifice sărbătorilor pascale.

Concert Naidin și “Fantasia”

În prima seară a târgului, foaierul Casei de Cultură s-a dovedit neîncăpător. Peste 200 de vasluieni au ținut să asiste la concertul susținut de Adrian Naidin și corala «Fantasia», un superb cadou oferit de Primăria Vaslui înainte de sărbătorile pascale.

În deschidere, profesorul Dan Ravaru a vorbit despre însemnătatea acestor sărbători, însă nu a uitat să le amintească celor prezenți semnificația fiecărei piese interpretate de corul profesorului Vasile Negură. Alături de organizatori, s-a aflat și noul protopop de Vaslui, preotul Adrian Chirvase.

Concertul a fost apreciat de public, Adrian Naidin reușind să smulgă câte un strop de bucurie de pe chipurile spectatorilor, încântându-i cu piese cunoscute sau creații proprii. Împreună cu «Fantasia», el a oferit o adevărată desfătare auditivă prin acuratețea pieselor interpretate, toate cu specific religios.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button