Administratie

Se repară drumurile spre mănăstiri

Se apropie Sărbătorile Pascale și mii de credincioși se vor îndrepta în Noaptea Învierii către diverse lăcașuri de cult. Consiliul Județean (CJ) Vaslui a cerut SC Lucrări Drumuri și Poduri SA să niveleze toate drumurile spre mănăstiri și să toarne piatră acolo unde este necesar.

“Acordăm o atenție deosebită căilor de acces spre mănăstiri. Au început lucrările de întreținere, în speță cârpeli și plombări. De atât avem bani. Am luat măsuri ca toate drumurile care duc spre mănăstiri să fie accesibile. Se lucrează încă la unele tronsoane, însă până sâmbătă vom rezolva problema peste tot, astfel încât oamenii să poată merge la Înviere și la slujbele de după”, a declarat Vasile Mihalachi, vicepreședinte al CJ Vaslui.

Potrivit acestuia, lăcașurile de cult din județ au fost incluse într-un circuit turistic: “Avem în județ mănăstiri vechi de peste 200 de ani, locuri care ar putea atrage în zonă foarte mulți turiști, dar, din păcate, căile de acces sunt o mare problemă. Proiectul privind turismul ecumenic este pe masa noastră. Nu am renunțat încă la el, dar din cauza proiectelor mari pe care le cofinanțăm în acest an, îl mai amânăm. Oricum, sunt multe de perfectat, având în vedere că traseul ar fi Soroca – Putna”.

Pentru pietruirea drumurilor care duc spre cele 14 mănăstiri din județ, CJ Vaslui are nevoie de aproximativ 50 de milioane de lei, iar pentru asfaltarea acestora și amenajarea de parcări la toate lăcașurile de cult suma necesară este dublă. Nu cu mult timp în urmă, consilierii județeni au aprobat reabilitarea și modernizarea drumului județean Puntișeni – Chițcani – Pârvești – Mănăstirea Pârvești, în lungime de peste 10 kilometri. Investiția este aproape finalizată.

“Drumul era din asfalt, distrus în proporție de 60 la sută. Traficul se desfășura anevoios în acea zonă. Pe timp ploios, drumul devenea impracticabil. După reabilitarea drumului, se asigură continuitatea circulației”, a mai spus Vasile Mihalachi.

În ultimii doi ani, CJ Vaslui a rebilitat drumurile care fac legătura cu mănăstirile din Grivița, Gârceni, Costești-Deleni și Dimitrie Cantemir.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button