Bichineț s-a încordat la Trifu: Cearta pe ciolan
Corneliu Bichineț, vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui, l-a atenționat pe Alin Trifu, liderul Organizației Județene a Partidului Conservator, să nu râvnească la funcția sa.
Întâlnire “contondentă”, ieri, pe holurile Consiliului Județean (CJ), cu ocazia vizitei lui Mircea Geoană la Vaslui. Alin Trifu, președintele Organizației Județene a PC, a fost “băgat în corzi” de vicepreședintele CJ, Corneliu Bichineț. Asta în prezența mai multor martori.
Bichineț l-a “înghesuit” pe conservatorul ajuns director la Agenția de Plăți în Agricultură, pe care l-a acuzat că vrea să-i ia locul: “Vorbești cu Buzatu să-mi iei locul?” Mai mult o afirmație, decât o întrebare, în realitate.
Contactat telefonic, Alin Trifu a negat că a existat un contact fizic și că ar fi fost înjurat, așa cum au relatat cei prezenți. A confirmat însă discuția și acuzația lui Bichineț: “Știți cum este domnul Bichineț. El se exprimă mai… liber”.
De partea cealaltă, după incident, Corneliu Bichineț era predispus doar către lucruri serioase. El a negat orice fel de întâlnire sau discuție pe care ar fi avut-o cu Alin Trifu, manifestându-și preferința de a fi întrebat doar despre întâlnirea sa cu Mircea Geoană.
Încordarea lui Bichineț este evidentă după ruptura USL, în multe județe liberalii părăsindu-și funcțiile din administrație odată cu despărțirea de PSD. Ceea ce îl ține pe Bichineț pe poziție este doar prietenia cu Dumitru Buzatu, președintele CJ, știut fiind faptul că în acest moment PSD are majoritatea în CJ și fără aportul liberalilor.