Bărbat înțepat de sute de albine, în stare gravă
Un bărbat aflat într-un lan de rapiță, din comuna Ciocani, a fost înțepat de sute de albine, fiind transportat la spital în stare gravă. Același roi de albine agresive i-a omorât și calul.
Incidentul s-a petrecut vineri, în jurul orei 10.30, în apropiere de localitatea Podu Pietriș, comuna Ciocani. Bărbatul, neidentificat încă, a fost găsit, din întâmplare, de un localnic ce trecea pe acolo și imediat a sunat la 112 și a chemat o ambulanță. Acesta a spus dispecerului că, în apropiere de bărbat, era și un cal, decedat din cauza miilor de înțepături. Din păcate, din cauza ploilor căzute în ultimele zile, autosanitara s-a împotmolit în noroi lângă o pădure, fiind solicitată o altă ambulanță. Între timp, autoritățile locale au intervenit cu o autospecială, care l-a transportat pe bărbat la echipajul medical de la prima ambulanță. După ce i s-au acordat primele îngrijiri la fața locului și i s-au extras toate acele de albine, mai mult de 200 numai de la nivelul feței, victima a fost adusă la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. Fiind înțepat în sute de locuri și având o cantitate mare de venin împrăștiat prin organism, bărbatul era în stare gravă. Din fericire, nu a intrat în șoc anafilactic, ci doar a suferit o puternică reacție alergică.
„În momentul când am ajuns la pacient, era conștient, învelit cu o pătură pe marginea drumului, dar cu o reacție alergică importantă la nivelul feței, cu un edem facial masiv. A fost adus la ambulanță, iar apoi am mers mai departe cu circa 300 de metri, întrucât acolo erau foarte multe albine și nu eram în siguranță. După ce l-am stabilizat, l-am transportat la spitalul din Bârlad”, a declarat dr. Dan Ungureanu, din cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Vaslui.
Reamintim că, pe 30 aprilie, șapte persoane din comuna Banca au ajuns la spitalul bârlădean după ce au căzut victimele unui roi de albine agresive. Este vorba despre cinci copii cu vârste între 3 și 14 ani, dintre care unul în stare gravă, și doi adulți, din satul Sârbi.