Sport

Gimnastica bârlădeană, încă două medalii

Gimnasta Daniela Trică le-a oferit un nou motiv de mândrie bârlădenilor. Sportiva de numai 10 ani a concurat, în week-end, la Cupa „Nadia Comăneci”, reușind să cucerească două medalii.La sol a obținut medalia de argint și puțin a lipsit să nu urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. La bârnă, micuța gimnastă a obținut medalia de bronz. Din păcate, la individual compus nu a urcat pe podium, însă a ieșit pe locul IV.

Având în vedere că la acest concurs au participat în jur de 80 de gimnaste de la majoritatea cluburilor sportive din țară, rezultatele obținute de Daniela Trică fac cinste CSS Bârlad și celor doi antrenori care o pregătesc, Ana Maria și Liviu Iordache.

„În acest an, am participat la Cupa «Nadia Comăneci» cu o singură sportivă. Este vorba despre Daniela Trică, în vârstă de 10 ani, care a reușit să cucerească două medalii la sol și bârnă și să iasă pe locul IV la individual compus. Aceasta este o competiție națională unde au participat majoritatea cluburilor puternice din țară și, ținând cont că au concurat aproximativ 80 de sportive din toată țara, rezultatele obținute de Daniela Trică, sunt excepționale”, ne-a declarat Ana Maria Iordache.

Concursul, ajuns la cea de-a doua ediție, s-a desfășurat vineri, 25 aprilie, și s-a adresat junioarelor III, de nivel 1 și 2. Cupa „Nadia Comăneci” este cuprinsă în calendarul Federației Române de Gimnastică și face parte din seria de acțiuni inițiate de Fundația „Nadia Comăneci” pentru susținerea sportului românesc și încurajarea copiilor în practicarea unui sport de performanță.

Review Overview

User Rating: 4.85 ( 1 votes)

Related Articles

Back to top button