National

Cum se aduna cele mai importante privatizari la Ministerul Economiei

Ordonanta de Urgenta privind infiintarea Departamentului pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului a fost publicata luni in Monitorul Oficial, dupa aproape doua saptamani de la aprobarea sa de catre Guvern. Potrivit Ordonantei de Urgenta, Departamentul se infiinteaza prin reorganizarea actualului Oficiu al Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie si se va afla in subordinea Ministerului Economiei. Astfel, ministerul condus in prezent de Constantin Nita se va putea ocupa de privatizarea unor companii importante precum Electrica, CE Oltenia, Hidroelectrica (dupa iesirea din insolventa), CFR Marfa, Portul Constanta, Posta Romana etc.

Guvernul motiveaza urgenta acestui act normativ prin faptul ca se impune adoptarea unor masuri rapide pentru asigurarea respectarii intocmai si la termen a prevederilor angajamentelor statului referitoare la privatizarea si restructurarea operatorilor economici, asumate fata de FMI si Comisia Europeana. „Fata de Fondul Monetar International si Comisia Europeana au fost asumate de catre statul roman angajamente ale caror termene de realizare se implinesc in semestrul al II-lea al anului 2014, precum cele referitoare la privatizarea si restructurarea Societatii Comerciale Complexul Energetic Oltenia, Societatii Comerciale Electrica si restructurarea in vederea privatizarii a societatii CFR Marfa”, se arata in textul ordonantei de urgenta. Guvernul considera ca neadoptarea de urgenta a masurilor de reorganizare poate conduce la intarzieri sau nerespectarea angajamentelor statului roman. Caracterul de urgenta mai este dat si de necesitatea adoptarii de masuri pentru eficientizarea activitatii economice ale companiilor de stat, precum si sporirea activitatii pentru privatizare, se mai arata in textul ordonantei de urgenta.
Cu alte cuvinte, fara acest departament in subordinea Ministerului Economiei, privatizarea companiilor de stat este greu de realizat.
Ministerul economiei, prin noul departament, va putea elabora strategii de privatizare pe domenii de activitate, in baza institutiilor publice implicate, va putea elabora proiecte de acte normative in domeniul privatizarii, va putea propune spre aprobare Guvernului elementele esentiale ale contractului de mandat pentru privatizarea societatilor de interes strategic etc. Organizarea, functionarea si numarul de posturi ale departamentului se stabilesc prin Hotarare a Guvernului, in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a acestei ordonante de urgenta. Deciziile de privatizare vor fi luate la initiativa Departamentului cu consultarea ministerelor de resort, prin ordin comun emis de ministerul economiei si conducerea institutiei publice implicate sau prin Hotarare a Guvernului pentru companiile de interes strategic. Potrivit informatiilor detinute de HotNews.ro, noul departament ar urma sa se ocupe de privatizarea unor companii importante precum Electrica, CE Oltenia, Hidroelectrica (dupa iesirea din insolventa), CFR Marfa, Portul Constanta (listarea pe bursa), Posta Romana etc. Prin derogare de la prevederile legislatiei in vigoare, Departamentul va retine permanent la dispozitia sa o suma din veniturile incasate din privatizari. Prin derogare de la prevederile OUG 113/2006 privind infiintarea Fondului national de dezvoltare, Departamentul retine permanent la dispozitia sa o suma din veniturile incasate din privatizari, suma ce reprezinta jumatate din cuantumul anual al cheltuielilor prevazute in bugetul sau de venituri si cheltuieli aferent activitatii de privatizare. In situatia in care in cadrul exercitiului financiar al anului 2014, Departamentul nu incaseaza venituri din privatizari sau sumele sunt insuficiente, poate retine suma necesara din dividendele incasate de la societatile la care exercita calitatea de actionar, precum si din dividendele incasate de la operatorii economici care sunt in proces de privatizare.

  • Ordonanta de Urgenta are si prevederi fara nicio legatura cu restul textului. Sunt niste articole care completeaza Legea Energiei si Gazelor Naturale in sensul ca „autoritatea concedenta pentru serviciul public de distributie gaze este Ministerul Economiei ca minister de resort”. Acesta va avea calitatea de autoritate contractanta pentru serviciul public de distributie gaze. Cadrul general pentru regimul juridic al contractelor de concesiune a acestui serviciu public, procedurile pentru acordarea concesiunilor, precum si continutul-cadru al caietului de sarcini sunt elaborate de autoritatea contractanta si de aproba prin Hotarare de Guvern.

Actul normativ a fost initiat de Ministerul Economiei si a fost supus dezbaterii publice in luna martie, imediat dupa investirea Guvernului Ponta 3. Proiectul prevedea ca va fi infiintat Departamentul pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, in subordinea Ministerului Economiei, prin care acesta sa preia atributiile Departamentului pentru Energie asupra companiilor energetice. Si nu numai. Ministrul transporturilor, Dan Sova, a spus atunci ca Ministerul Economiei se va ocupa si de privatizarea CFR Marfa. Dan Sova a declarat ca si listarea a 14% din actiunile Portului Constanta va fi realizata de Ministerul Economiei. De altfel, nota de fundamentare a proiectului arata un plan mult mai amplu: Ministerul Economiei sa se ocupe de privatizarea oricarei companii de stat, indiferent de domeniu, prin crearea unei superstructuri de privatizare- un nou FPS.

Sursa: hotnews.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button