Mihaela Petrea, în pregătiri pentru Campionatul Mondial
Visul bârlădencei Mihaela Petrea de a participa la Campionatul Mondial de Atletism este pe cale să se îndeplinească. Ultimul pas înainte de a putea alerga alături de cele mai bune junioare din lume este de a scoate timpii impuși la următoarele două competiții de selecție.
Pentru prima dată în istoria Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, o elevă legitimată aici are șansa să participe la Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori 1. Este vorba despre Mihaela Petrea, care, pe tot parcursul lunii aprilie, a participat la un cantonament alături de antrenorul său, Lucian Bolgar, scopul fiind selecționarea în lotul național. Stagiul de pregătire, convocat de Federația Română de Atletism, s-a desfășurat la Băile Felix și s-a adresat tuturor atleților care au îndeplinit baremul sau care sunt aproape de barem.
Înainte ca oficialii să decidă cine sunt sportivii care se vor deplasa în localitatea Eugene, din Statele Unite ale Americii, pentru competiția din 22-27 iulie, atleții trebuie să mai treacă de niște hopuri. Atât Mihaela Petrea, cât și ceilalți sportivi care s-au pregătit intens la Băile Felix vor trebui să scoată timpi cât mai buni la următoarele două concursuri organizate în lunile mai și iunie, astfel încât, în urma rezultatelor, să se regăsească printre membrii lotului național.
„Urmează să participăm și la Campionatul Național de Atletism pentru Juniori 1, de la București, care se va desfășura pe 24-25 mai, dar și la Campionatele Internaționale ale României, de la Cluj-Napoca, din 6 iunie. Abia apoi, în urma rezultatelor obținute de fiecare sportiv, oficialii Federației vor stabili cine sunt atleții care vor merge la Campionatul Mondial din Statele Unite”, ne-a declarat profesorul Lucian Bolgar, antrenorul sportivei.
Regulamentul prevede că doar doi sportivi vor reprezenta România la fiecare probă (400, 800, 1.500, 3.000 și 5.000 de metri), Mihaela Petrea având cele mai mari șanse la 3.000 și 5.000 de metri.
Reamintim că ea a reprezentat cu mândrie Bârladul la Campionatul Balcanic de Alergare Montană din Bulgaria (iunie 2012), când a ocupat locul III cu echipa și locul VI la individual, dar și la Campionatul European de Alergare Montană din Turcia (iulie 2012), unde a ieșit pe locul XI. La campionatele naționale, este multiplu medaliată, de câteva ori reușind să devină campioană națională.