Administratie

Ștefan cel Mare se dezvoltă

În comuna Ștefan cel Mare sunt în derulare mai multe investiții, iar altele urmează să fie începute. Astfel, în satul Bârzești, s-a finalizat pe măsura 3.2.2. asfaltarea a aproximativ 4,5 kilometri de drum, până în localitatea Muntenești. În centrul satului, pe o distanță de 1,6 kilometri, s-a lucrat deja la stratul de balastare. Drumul Comunal 110 Bârzești – Călugăreni a fost și el prins la asfaltare pe o distanță de 4,5 kilometri, iar la Brăhășoaia Drumul Comunal 109 a fost asfaltat în apropierea bisericii, urmând a fi realizat stratul de uzură de la calea ferată până la drumul național.

Cele mai importante proiecte sunt legate de infrastructura rutieră, de aducțiunea de gaz metan, de rețeaua de apă și canalizare. Nu au fost uitate, însă, nici programele de dezvoltare a infrastucturii școlare.

„Am spus dintotdeauna că nu mai vreau să existe drumuri de pământ în comuna Ștefan cel Mare. Dacă drumurile sunt moderne, locuitorii sunt mulțumiți și există premise pentru dezvoltare economică fiindcă investitorii sunt atrași de zonele în care nu există problema căilor de acces. Avem avantajul că suntem foarte aproape de Vaslui și sunt sigur că, în viitorul apropiat, mulți oameni care au locuit până acum la oraș vor alege să se mute în comuna noastră. Am efectuat lucrări la căile de acces la bisericile din Ștefan cel Mare și Cănțălărești, am finalizat alimentarea cu apă în Cănțălărești și Ștefan cel Mare. Pentru aceste sate lucrăm și la programul de asfaltare. Aceste investiții în infrastructură sunt deosebit de importante”, a declarat primarul comunei, Mihai Moraru.

Lucrări pentru proiectul de apă și canalizare sunt în curs și în satul Mărășeni. La capitolul infrastructură școlară, primăria bifează două lucrări de importanță majoră, o școală în Ștefan cel Mare, cu fonduri de la Banca Mondială, și una în Bârzești, cu fonduri de la Ministerul Educației. Locuitorii din Mărășeni, Cănțălărești și Ștefan cel Mare vor avea în curând și gaz metan.

„Studiul de fezabilitate pentru aducțiunea cu gaz metan se află în discuție la Ministerul Economiei. Este și pentru comuna noastră greu din anumite puncte de vedere. Am avut ușoare decalaje la derularea unor proiecte și am bătut pasul pe loc, dar să te plângi că nu sunt bani nu e o soluție. Dacă pe unele părți am pierdut, am căutat să suplinim în alte locuri și, împreună cu echipa de consilieri și cu angajații din primărie, dar și cu sprijinul Consiliului Județean, vrem să punem la punct câteva proiecte de importanță majoră pentru locuitorii comunei. La bază sunt investițiile derulate prin fonduri europene”, a mai spus primarul Moraru.

Primăria mai are în plan amenjarea unui parc de joacă în satul Muntenești și construirea unui centru de informare turistică la Cănțălărești.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button