Secretarul general al NATO a sosit la București
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a sosit, joi seară, la București.
Sosirea la București a fost anunțată pe contul de Twitter al lui Anders Fogh Rasmussen, care menționează că va avea întâlniri cu președintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta și miniștrii Titus Corlățean șiMircea Dușă. Alianța Nord-Atlantică a anunțat, miercuri, printr-un comunicat, că secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, face joi și vineri o vizită în România. Vineri, Rasmussen se va întâlni cu premierul Victor Ponta, cu ministrul de Externe, Titus Corlățean, și cu ministrul Apărării, Mircea Dușa. Oficialul NATO va fi primit la Cotroceni de către președintele Traian Băsescu. Șeful statului și Anders Fogh Rasmussen vor susține o declarație de presă comună. De asemenea, președintele Băsescu va oferi un dejun în onoarea secretarului general al NATO, în Salonul Florilor de la Palatul Cotroceni. Aflat la final de mandat, Anders Fogh Rasmussen, efectuează în această perioadă vizite în mai multe state europene.
Sursa: mediafax.ro