Uite cine ne salvează de la moarte!
Puțini sunt cei care știu că ucigașii noștri – noxele – sunt mâncarea preferată a copacilor. Pe măsură ce devorează dioxidul de carbon, arborii ne furnizează tone de oxigen. Citiți un interviu tuburător cu profesorul bârlădean Virgil Vesel.
Culoarea verde îi este predestinată profesorului bârlădean Virgil Vesel. De la inițialele numelui și prenumelui și până la ceea ce înseamnă el ca om, profesorul e tot un „verde”. Culoarea plină de vigoare, proaspătă, răcoritoare, optimistă și vestitoare a noilor începuturi, a renașterii, pare să-i fi guvernat întreaga existență. Virgil Vesel este profesor de biologie (acum pensionar) așa că mii și mii de elevi care i-au trecut prin mână au aflat de la el, pentru prima dată, ce înseamă clorofila și bios-ul (viață – n.r.).
În ciuda vârstei, domnul profesor este încă drept ca bradul. Vocea lui păstrează forța verdelui. Spiritul îi este la fel de treaz ca întotdeauna, iar despre preocupările și grijile sale majore nu putem spune decât că se îndreaptă într-o singură direcție: spre refacerea și protejarea naturii. Profesorului Vesel nu-i scapă nici una dintre transformările care au loc în lume și, mai ales, în urbea sa, Bârladul. Îi plânge inima pentru orice plantă care nu mai este, pentru orice frunză pe care omul o rupe spre a zidi o cărămidă.
Nu o dată, profesorul i-a dojenit pe edili pentru indiferența și ignoranța față de mediu. Prin intermediul ziarului nostru a luat poziție atunci când muncitorii distrugeau litiera Grădinii publice în timp ce greblau frunzele uscate; de asemenea, a atras cu insistență atenția autorităților locale asupra necesității vitale de plantare a arborilor în Bârlad. Ochiul domnului Vesel vede imediat unde mai trebuie plantat un copac, unde mai trebuie pusă o floare.
În interviul de astăzi revine cu aceeași îngrijorare pentru mediul înconjurător, comentând cu pertinență și realism felul cum au înțeles cei care au condus orașul după ’89 să-și împletească planurile edilitar-gospodărești cu ideea de „bios”.
Verdele – antidotul încălzirii globale
– Domnule Vesel, nu mă pot abține să nu vă întreb, înainte de orice, care este culoarea dumneavoastră preferată.
– Nu se știe? Verde, verde, verde.
– Recunosc, eram sigură. Așa cum sunt sigură și de motivele pentru care o iubiți. Totuși, trebuie să vă rog să le spuneți dumneavoastră personal.
– Verdele înseamnă clorofilă, iar clorofila este o substanță miraculasă. Ea convertește energia luminoasă în energie chimică. Chiar căldura corpului nostru e produsă de clorofilă, de energia solară pe care o dau plantele verzi. Mai iubesc verdele și pentru aspectul lui deosebit care îmi amintește mereu de crudul primăverii, de lăstarii care simbolizează un nou și etern început.
– Într-o mai veche discuția a noastră subliniați cu tărie că verdeața înseamnă viață și că fără ea vom muri, fără doar și poate.
– Exact. Dispariția vegetației este una dintre cauzele majore ale încălzirii globale, ale „efectului de seră”, ale poluării.
– Auzim vorbindu-se peste tot, dar puțină lume a fost „pe fir” atunci când specialiștii au explicat ce înseamnă fiecare dintre aceste nenorociri. Drept pentru care știm că „e de rău”, dar nu prea știm de ce.
– Specialiștii consideră că încălzirea globală este un fenomen cauzat de modificarea compoziției atmosferei, prin acumularea emisiilor gazoase rezultate din arderea combustibililor fosili – țiței, cărbuni de pământ. Aceștia sunt folosiți atât în procesele industriale, cât și în motoarele mașinilor și avioanelor, al căror număr crește și tot crește. Într-o atmosferă cu o compoziție normală, razele soarelui traversează straturile de aer, încălzesc suprafața continentelor și a oceanelor de la care se încălzește, apoi, aerul de jos în sus. Căldura rezultată se propagă treptat și se pierde în spațiul cosmic. Dacă este încărcată peste limită cu emanații gazoase, în special cu dioxid de carbon, atmosfera nu mai permite difuzarea căldurii în spațiu și apare așa-numitul „efect de seră”. Atmosfera poluată devine astfel o plapumă călduroasă în jurul Pământului.
– Consecințele încălzirii globale sunt devastatoare, spun specialiștii.
– Și au dreptate. Încălzirea globală este un fenomen care ne dovedește pe loc cât este de periculoasă. Altfel spus, are consecințe imediate. Sunt cele pe care le-am constatat deja: veri caniculare cu temperaturi greu de suportat, stări de vreme neobișnuite – ploi torențiale, inundații, secete prelungite, incendii, furtuni devastatoare. Pe termen lung se anticipează reducerea alarmantă a ghețarilor polari și alpini, urmată de creșterea nivelului oceanului planetar și modificarea litoralului continentelor, amenințarea cu dispariția a unor specii de viețuitoare din cauza modificării habitatelor.
Copacii se hrănesc cu substanțe care îi omoară pe oameni
– Aici ar trebui să intervină iubitul nostru „verde”, miraculasa clorofilă, cum ați numit-o.
– Ea e singura noastră salvare. Tot specialiștii spun că soluțiile ar fi: reducerea emisiilor gazoase cu efect de seră prin ameliorarea tehnologiilor, atât în procesele industriale, cât și în construcția automobilelor și avioanelor; utilizarea unor surse energetice alternative nepoluante – energia vântului, hidroenergia, energia nucleară, solară, utilizarea drept combustibil a hidrogenului obținut prin apă etc.
– Într-adevăr, sunt multe. Dar cine e dispus să înceapă? Asta ar însemna compromiterea unor mari interese internaționale, demolarea coloșilor industriali ai lumii, falimentul unor companii de renume. Le pasă lor de încălzirea globală?
– Asta nu înseamnă că noi trebuie să ne lăsăm condamnați la moarte. Avem mijloacele noastre de luptă, care sunt foarte eficiente, ieftine și, pe deasupra, ne ajută să trăim fără a renunța la beneficiile secolului vitezei: arborii. Plantele verzi sunt singurele organisme care folosesc drept hrană dioxidul de carbon, adică exact acea substanță care duce la apariția încălzirii globale, care ne omoară pe noi. Copacii trăiesc cu dioxidul de carbon, așa cum noi trăim cu mâncare, apă și aer. Din reacțiile acestui miraculos proces, cunoscut sub numele de fotosinteză, se produce oxigenul prezent în atmosferă, fără de care viața pe Pământ ar fi imposibilă. Repet: reducerea consumatorilor de emisii gazoase, adică a vegetației, a împins planeta într-o stare de criză. Nemaifiind copaci care să inhaleze „aerul poluat”, noi suntem cei care o facem.
În atenția primarilor de Bârlad, Vaslui, Huși și alții
– Pot eu, un bârlădean, un vasluian ori un hușean, să fac ceva?
– Categoric, da. Stăvilirea încălzirii globale se realizează prin măsuri locale. Primii care trebuie să dea exemplu sunt cei pe care i-am ales. Administratorii oricărei localități sunt răspunzători de asigurarea condițiilor prielnice de viață. Aici intră și calitatea aerului. Aleșii noștri au și acea datorie de a fi atenți la menținerea balanței între producătorii de noxe – mașini, fabrici etc. – și consumatorii naturali ai acestora, adică arborii. Literatura de specialitate menționează că un hectar de pădure consumă, într-o zi, 280 de kilograme de dioxid de carbon. După această „masă copioasă” produce 200 de kilograme de oxigen. Nu vi se pare că ar fi un „târg” în avantajul nostru, al comunității?
– Hai să facem socoteala „pe copac”…
– Un singur arbore produce oxigenul necesar pentru trei oameni. Prin transpirația frunzelor, aerul este umezit și devine respirabil. Frunzele rețin particulele din aer, purificându-l și dezinfectându-l. Face acest lucru prin emanarea unor substanțe numite fitoncide, care ucid bacteriile. În plus, coroanele arborilor atenuează puterea vântului și reduc zgomotele.
Special pentru Bârlad!
– Preocupările edililor bârlădeni în direcția refacerii și amenajării de noi spații verzi în ultimii ani nu pot fi nesocotite. Despre asta ce puteți spune?
– Ar fi nedrept să le nesocotim. E mult mai mult decât s-a făcut. Dar este insuficient. Nu s-a reparat cât s-a stricat. Dar noi așteptăm, încă.
– Ce ar trebui reparat?
– Pentru noi, bârlădenii, cea mai la îndemână soluție împotriva încălzirii globale este să ajutăm pădurea să invadeze vatra orașului, de unde a fost izgonită, prin acțiuni de construire de locuințe, străzi, asfaltare, betonare etc. Acțiunea de plantare a arborilor inițiată în ultimii ani ar putea fi mult extinsă. Sunt, încă, zeci de kilometri de trotuare care își așteaptă haina de arbori. Binevenită ar fi prezența unor șiruri de arbori în fața principalelor edificii: primăria, sediile de bănci, magazine, licee, școli. Nu ar trebui trecute cu vederea plantarea câtorva rânduri de arbori pe ambii versanți ai albiei pârâului ce traversează centrul orașului. Pe lângă efectul benefic asupra compoziției aerului, coroanele lor ar ascunde privirii imaginea dezolantă a pârâului, devenit un adevărat canal deschis de ape menajere.
Numeroasele parcări amenajate în ultimii ani – atât de primărie, cât și de unele societăți comerciale sau instituții publice, au oferit o soluție civilizată unei probleme care genera numeroase controverse. Suprafețe întinse de zeci și sute de metri pătrați , asfaltate sau betonate, oferă posibilitatea parcării în ordine a mașinilor. Dar ar fi fost perfect dacă ar fi fost prevăzute și amplasarea unor șiruri de arbori. Atunci, cenușiul betoanelor ar fi fost îmbrăcat cu haina vie a vegetației. Iar efectul ar fi fost dublu: ordine, dar și absorbția noxelor produse de țevile de eșapament.. Și, mai mult, scopul practic nu ar fi fost afectat.
– Poate că autorităților le-ar fi mai ușor dacă le-ați arăta „cu degetul” un loc concret.
– Pot să nominalizez două străzi recent betonate – dar nu sunt singurele: Vasile Lupu și Stroe Belloescu. Am citit în ziar despre ele și am vrut să le bat la pas, cum s-ar spune, să văd cu ochii mei ce s-a făcut acolo. E foarte frumos. Nimic de zis. Dar e imposibil să plantezi vreun copac fără să spargi betonul. Asta îmi spune clar că amenajarea de spații verzi a fost complet ignorată de factorii de decizie.
Măria Sa, Copacul
– Ce-i de făcut?
– Putem repara încă aceste neajunsuri. Proiectanții ar putea colabora cu ecologiști, oameni care să nu aibă în responsabilitate decât sănătatea mediului. Dacă nu există așa ceva, proiectele ar trebui supuse dezbaterii publice. Sunt destui specialiști care stau în casă, nebăgați în seamă de nimeni, dispuși să ofere consultanță fără a pretinde bani, sau favoruri. În Bârlad mai sunt oameni de omenie. Dar nimeni nu întreabă de ei. Statele civilizate au dus respectul pentru arbori până acolo încât au inclus în calendar o zi a arborilor. În SUA, încă din 1872, data de 10 aprilie este declarată Ziua Copacului. Dar astăzi, după aproape un secol și jumătate, când ne socotim mult mai evoluați, tăim vremuri în care trebuie să venerăm în fiecare zi Copacul.
Simona MIHĂILĂ
are dreptate domnul profesor, dar răul ăsta care se întâmplă e mult mai mare, e și datorită păcatelor oamenilor