Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Negrești au reținut un bărbat, de 38 de ani, din orașul Negrești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.
Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Negrești au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, din orașul Negrești, bănuit că și-ar fi agresat vecinul, de 67 de ani, și pe fiul acestuia, de 35 de ani și ar fi intrat, fără drept, în curtea locuinței acestora.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Negrești au stabilit că, la data de 5 iulie 2025, în jurul orei 21.00, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul cercetat și-ar fi agresat vecinul și pe fiul acestuia, lovindu-i cu un corp tăios.
Conform concluziilor provizorii medico-legale emise de medicii legiști, în urma agresiunii, persoanele vătămate ar fi suferit leziuni ce necesită 7-8 zile, respectiv, 4-5 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.
La data de 7 iulie 2025, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au luat față de bărbatul de 38 de ani măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.
Ulterior, la data de 8 iulie 2025, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Poliției Orașului Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului.