Codul bunelor maniere – „Pot să vă tutuiesc?”

Modul în care ne adresăm celor cu care intrăm în discuție spune multe despre educația noastră. Episodul de astăzi al Codului bunelor maniere este unul de inițiere în regulile de adresare în familie și în societate.

Simona MIHĂILĂ

Episodul de astăzi al Codului bunelor maniere, serial pe care vi l-am propus săptămâna trecută, se adresează vasluienilor care au puterea de a recunoaște că nu este niciodată prea târziu să devină persoane civilizate. Felul în care ne adresăm face parte din ABC-ul educației. Sunt destui oameni care au atins pragul maturității, au o slujbă bună, sunt bine îmbrăcați și îngrijiți, dar care te fac să-ți astupi urechile atunci când deschid gura.

Vă propunem deci să poposim pentru câteva secunde în dreptul fiecărei formule de adresare și regulă de bună-creștere pe care orice om trebuie să le cunoască și să le aplice atunci când intră în discuție cu un necunoscut, cu rudele, cu prietenii, cu colegii sau când se adresează unei adunări.

* Conversația între necunoscuți nu mai reprezintă astăzi un act de nepolitețe, ci dimpotrivă. Este normal să întrebăm pe cineva care este drumul spre gară, un parc, o biserică, sau un restaurant. Este suficient să salutăm și apoi, politicos, să spunem, pe scurt, ce dorim. Ulterior, vom mulțumi pentru informația obținută.

* Pentru o informație corectă este indicat să îi întrebăm pe șoferii de taxi, de autobuz, un vatman sau un agent de circulație. Ne vom strădui să nu oprim din drum o persoană foarte în vârstă sau pe cineva grăbit. De regulă, este bine să ne adresăm unei persoane de același sex cu noi.

* În general, agenții de circulație, polițiștii, controlorii de trenuri și tramvaie, șoferii de taxi, personalul hotelier sunt datori să ne dea informații. Asta nu înseamnă că nu trebuie să-i salutăm și să le spunem „Vă rog” și „Mulțumesc”.

* Nu este o dovadă de proastă creștere să intrăm în vorbă cu vecinii de plajă, de masă, cu călătorii din tren, avion sau cu cei care locuiec în hotel cu noi. Important este să ne limităm la conversații neutre, nu să ne zăpăcim partenerul de discuție cu necazurile noastre din viață, cu opinii politice sau de alt fel.

* Chiar dacă persoana cu care stăm de vorbă ne place, nu se cuvine să-i cerem numărul de telefon sau adresa, dacă ea nu are această inițiativă.

La serviciu

* De cîțiva ani, în societatea românească au apărut titluri noi: manager, boss, patron, a căror utilizare ne pune în încurcătură. Nu sună bine să ne adresăm cu „Domnule patron”, sau „Domnule manager”, dar nici cu „Șefule”. Este de preferat să ne adresăm pe numele de familie, sau chiar pe numele mic (dacă ne permite). Dacă nu îl știm îi spunem, pur și simplu, „Domnule”. Sub nici o formă nu ne adresăm cu „Șefule”, așa cum se întîmplă adeseori.

* Este o mare gafă să atribuim unui om alt nume decât cel pe care îl are. Putem ieși din această situație adresîndu-ne cu „Stimată doamnă”, sau, simplu, „Domnule”. Dacă îi cunoaștem profesia sau funcția i-o putem adăuga alături de „Domnule/doamnă”.

* Un semn de politețe este să evităm răspunsurile monosilabice de genul „Da”, „Nu” sau „Mulțumesc”. Spunem: „Nu doamnă/domnule”, „Mulțumesc, Ioana” etc.

* Nu este permis să ne adresăm la persoana a treia. Exemplu: „Domnul mai dorește ceva?”. Această expresie este rezervată exclusiv personalului de serviciu sau ospătarilor.

*Și cu subalternii trebuie să fim politicoși. În loc să spunem „Vasiliu, dă-mi dosarul cutare”, îi spunem „Domnule Vasiliu, te rog dă-mi dosarul”. E altceva, însă, atunci când gradul de familiaritate este ridicat și cei doi își spun pe nume.

Atenție, demnitari!

* Atunci când vorbim în fața unei adunări, formulele variază. Într-o conferință spunem „Doamnelor și domnilor”, nicidecum „Doamnelor, domnișoarelor și domnilor”, cum se întâmplă deseori.

* La întâlnirea cu o echipă sportivă, spunem „Dragi prieteni”, la un toast, ne adresăm începând cu persoanele cele mai importante – „Stimate domnule ministru, stimați oaspeți”. Tot în ordinea ierarhică ne adresăm și în cazul adunărilor oficiale.

* Când suntem invitați la radio și la TV, înainte de a începe să răspundem la întrebări, îi salutăm pe cei care ne ascultă sau ne privesc. Vedem deseori parlamentari sau alți aleși prea ocupați să ne bage pe gât promisiuni și scuze ca să-și mai aducă aminte că trebuie să salute.

„Dânsul” și „dânsa” – scoase din uz

* Felul cum ne adresăm unei femei diferă mult astăzi față de vremurile de altădată. Femeia actuală împarte aceleași responsabilități cu bărbatul și, în același timp, poate fi și persoană publică. Oricărei femei ne adresăm cu doamnă: „Doamnă doctor/profesor/inginer etc.”

* Este nepotrivit și comic să ne adresăm unei soții de ministru sau doctor cu „Doamna ministru” sau „Doamna doctor”. De asemenea, este de prost gust pentru o soție să ceară cuiva să i se adreseze funcție de profesia soțului.

* Tutuirea nu se face decât când ești sigur că este binevenită. Cel care își cere permisiunea de a tutui este persoana mai în vârstă, femeia, sau superiorul. Ceilalți așteaptă să fie îndemnați să o facă și nu au voie să ceară acest lucru.

* În cazul vârstelor apropiate, a mediilor sociale asemănătoare și a pregătirii profesionale este deplasată formula „dumneavoastră” rostită la infinit. Desigur, nu vei putea spune niciodată „tu” profesorului tău, chiar dacă acum ești și tu profesor.

* Este proastă creștere să-l tutuiești pe ospătar, pe taximetrist, pe vânzător, pe femeia de serviciu etc. Reciproca este valabilă. Nici „dumneata” nu este un cuvânt prea politicos. Este greșit să vorbim despre alții în termeni de: dânsul, dânsa, dumneaei, dumnealui.

• Socrilor le putem spune mamă și tată numai dacă dorim și simțim. De asemenea, le putem spune și pe numele mic, dacă sunt de acord. Dacă bariera de „dumneavoastră” nu poate fi depășită le putem spune: „Doamna Elena”, „Domnule Marin”. Dacă nu le convine vreuna dintre aceste formule le putem recomanda respectuos și zâmbind o carte despre bune maniere.