„Doctor fără voie”, din toamnă
Premiera spectacolului cu piesa „Doctor fără voie”, de Moliere, pe care Teatrul „Victor Ion Popa” ar fi trebuit să o prezinte pe 28 iunie, se amână până la sfârșitul lunii septembrie.
Motivele sunt multiple, însă printre ele se numără și faptul că mai mulți actori s-au îmbolnăvit.
„Îmi doresc să realizez un spectacol cu cât mai multe elemente din commedia dell’arte. Moliere este unul dintre cei mai reprezentativi autori ai pieselor din genul commedia dell’arte, un autor al farselor, un scriitor cunoscut și arhicunoscut, de aceea mă axez pe jocul actorilor. Unii actori din teatrul bârlădean nu au studiat în facultate commedia dell’arte, așa că acum trebuie să facă un efort în plus de înțelegere, pe lângă efortul fizic inevitabil. Nu vor folosi măștile dar vor trebui să dea dovadă de multă mobilitate. Va fi un spectacol care se va juca într-un ritm alert și fără pauză, timp de 140 de minute. Sper să placă publicului”, a declarat regizorul spectacolului, Dorin Mihăilescu.
La teatrul din Bârlad s-au mai jucat spectacole din commedia dell’arte în 1991 – „O întâmplare cu haz”, de Carlo Goldoni, în regia Mușatei Mucenic, în 2001 – „Flecărelile femeilor”, de Carlo Goldoni, regia Irina Popescu-Boieru și în 2007 – „Fata cinstită”, de Carlo Goldoni, regia Irina Popescu-Boieru.
Actorii bârlădeni se vor prezenta cu spectacolul „Doctor fără voie” la Festivalul Umorului „Constantin Tănase”, de la Vaslui, care va avea loc în luna octombrie.
Mihaela NICULESCU