Invatamant

Mulți aboslvenți au luat bac-ul după contestații

La finele săptămânii trecute, au fost afișate rezultatele contestațiilor depuse de elevii nemulțumiți de notele primite la examenul de maturitate. În recorectării lucrărilor, mai mulți absolvenți vasluieni au fost declarați admiși, promovabilitatea în județ a crescând cu aproximativ un procent, ajungând la 66,15%. Din 687 de contestații depuse, 225 s-au modificat, 100 primind note mai mici și 125 note mai mari

La limba și literatura română s-au înregistrat cele mai multe schimbări, fiind disciplina la care s-au depus și cele mai multe contestații. Astfel, 65 de lucrări la acest obiect au adus bucurie în rândul elevilor absolvenți, în timp ce 42 au adus nemulțumiri, primind note mai mici.

La celelalte discipline s-au produs mai puține schimbări, la matematică fiind 26 de note modificate, dintre care 14 mai mari și 12 mai mici, la istorie 28 (șapte mai mari și 21 mai mici), la geografie 19 (13 au primit note mai mari și șase mai mici), la informatică nouă (opt mai mari și una mai mică), la biologie opt (cinci mai mici și trei mai mari), la anatomie șapte (una mai mică și șase mai mari), iar la științe socio-umane 15 (la psihologie două în minus, la economie una în în plus, iar la logică patru în minus și 11 în plus).

Pentru ca lucrările să fie modificate a fost necesară o diferență de cel puțin 0,5. Au existat trei lucrări la limba și literatura română ce au primit punctaj mai mare de 1,5 puncte, urmând să se facă cercetări pentru a constata cine sunt vinovații și dacă aceștia sunt din Vaslui, unde au fost corectate lucrările prima dată, sau din Galați unde au fost corectate contestațiile. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button