CEDO a condamnat România în cazul Valentin Câmpeanu, un tânăr de 19 ani cu dizabilități, decedat în condiții suspecte în urmă cu 10 ani
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat România în dosarul Valentin Câmpeanu vs. România. În acest caz, Centrul pentru Resurse Juridice a dat în judecată statul pentru că nu ar fi anchetat în mod riguros moartea lui Valentin, un tânăr de 19 ani cu dizabilități intelectuale, infectat cu HIV, care a dedecdat în condiții suspecte în 2004 într-un spital de psihiatrie. CEDO a constat încălcarea a articolului 2, dreptul la viață și articolul 13, dreptul la remedii eficiente.
Potrivit CRJ este primul caz adus în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește decesele pacienților și este, totodată, primul caz în care se ridică problema accesului la justiție a persoanelor cu dizabilități mintale, închise în instituții și lipsite de reprezentant legal.
Curtea a constat că autoritățile române nu au efectuat o investigație adecvată în acest caz, se menționează în hotărârea curții.
”În primul rând, victima Câmpeanu nu avea rude care să îl reprezinte. Procedurile spuneau până acum că nimeni nu putea să dea în judecată statul în numele său. Acum putem să dăm în judecată statul în numele unor victime. Acest caz a înglobat toate problemele. Valentin Câmpeanu era orfan, era bolnav, a fost transferta abuziv și a murit fără ca cineva să se autosesizeze”, au declarat reprezentanții CRJ
”Această decizie este de mare actualitate și pentru România zilelor noastre. Moartea lui Valentin Câmpeanu a survenit după ce mai multe autorități au eșuat. Am putea spune că tot sistemul care șe ocupă de persoanele cu dizabilități este responsabil”, a declarat Georgiana Pascu, reprezentant CRJ
Cazul lui Valentin Câmpean
CRJ a inevstigat povestea tânărului Valentin chiar în perioada în care a fost spitalizat și a survenit decesul său. Iată cum relatează CRJ cazul lui Valentin:
Valentin Câmpeanu a fost un copil abandonat la naștere, seropozitiv și cu dizabilități intelectuale. Și-a petrecut toată viața în instituțiile de stat. La vârsta majoratului a trebuit să părăsească orfelinatul, dar nicio instituție nu și-a asumat responsabilitatea îngrijirii sale.
Pe 13 februarie 2004, Valentin a fost lăsat în curtea Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare. O săptămână mai târziu, pe 20 februarie 2004, a fost găsit de experții Centrului de Resurse Juridice (CRJ). Era izolat, închis singur într-un depozit întunecos, fără haine. Cântărea cel mult 45 de kilograme. Nu primea tratament și nu părea să i se dea de mâncare. Nimeni nu voia să-l atingă, ”pentru că avea SIDA”. În aceeași zi, la scurt timp după plecarea experților CRJ, pe 20 februarie 2004, Valentin a murit. Abia împlinise 19 ani. (sursa: documentar CRJ)
Georgiana Pascu este reprezentanta CRJ care l-a întâlnit pe Valentin chiar în ultima zi a vieții sale. „În partea stângă era un pat pe care se afla un tânăr cu pătura trasă până peste piept. Când să ating pătura, un medic a strigat la mine și a spus: ‘Nu-l atingeți, nu-l atingeți. Are SIDA’. M-am întors, am spus că nu este adevărat ceea ce aud. Băiatul era dezbrăcat, de la brâu în jos nu avea nimic pe el. Era slab, nu foarte slab, dar era slab. Nu spunea nimic și atunci am întrebat ‘Bun, dar cum este posibil ca un astfel de tânăr să se afle aici, să stea închis? De ce nu primește niciun fel de medicament? Este sedat? De ce nu vorbește?’”, a relatat Georgiana Pascu în documentarul CRJ
Cazul spitalului Poiana Mare
Dosarul lui Valentin pare să nu fie singurul. Presa a relatat că la Spitalul psihiatric Poiana Mare ar mai fi existat ”câteva zeci de decese”, potrivit TVR, sau chiar 80 de decese, potrivit altor instituții media.
Un raport al Amnesty International, citat de BBR, vorbește de cazul spitalului psihiatric Poiana Mare, unde „conform relatărilor, 18 pacienți au decedat în lunile ianuarie și februarie 2004, mai ales ca rezultat al subnutriției și hipotermiei”. După scandalul 2004, conducerea spitalului a fost acuzată de management defectuos.
În schimb, în cazul lui Valentin, după moartea sa CRJ a depus plângere la parchet. Procurorii au decis că nu există elemente care să indice că autoritățile ar fi responsabile pentru moartea tânărului și au închis dosarul cu neînceperea urmării penale. În instanțe, cazul a primit ultima decizie în 2008, fiind confirmată definitiv soluția de neîncepere a urmăririi penale.
Sursa: gandul.info