Social

Tinerii voluntari instruiți de pompierii vasluieni

Miercuri, cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui au desfășurat o activitate de instruire a tinerilor voluntari din cadrul organizației non-guvernamentale Myosotis România. Activitatea pompierilor s-a desfășurat la Popasul Dobrina, la care au participat peste treizeci de voluntari din cadrul asociației, cu vârstre cuprinse între 15 și 18 ani. La începutul activității, pompierii au ținut să aprecieze, în mod expres, alegerea tinerilor de a fi voluntari în cadrul asociației, ceea ce le poate oferi o experiență de muncă de început.

În prima parte, pompierii au prezentat elevilor modalitățile prin care pot contribui la evitarea declanșării anumitelor tipuri de riscuri existente la nivelul județului, precum și modul de comportare în cazul producerii acestora, în principal la cutremur și incendiu. S-a urmărit crearea acelor deprinderi și cunoștințe care să îi ajute pe adolescenți să facă față situațiilor dificile, ai căror protagoniști ar putea fi la un moment dat.

Cu același prilej, elevii au fost învățați de specialiștii din domeniul prevenirii să utilizeze stingătorul cu pulbere, în cazul în care s-ar întâmpla să ajungă în postura de fi nevoiți să-l folosească. La finalul primei părți au fost distribuite tinerilor materiale de informare preventivă, cu recomandări specifice de comportare în cazul producerii unor situații de urgență specifice județului: cutremure, inundații, alunecări de teren, accidente chimice, epidemii și epizootii, fenomenele meteo periculoase, găsirea de muniții neexplodate și incendii.

În partea a doua a activității, știut fiind faptul că, uneori, secundele pot face diferența între viață și moarte, tinerii voluntari au avut ocazia să-și însușească noțiunile de bază în acordarea primului ajutor medical de urgență de la paramedicii Secției de Pompieri Huși. Aceștia i-au învățat pe elevi cum să-și ia măsuri de autoprotecție înaintea acordării primului ajutor, cum să evalueze nivelul de conștiență al victimei, să măsoare pulsul, fiind inițiați în tehnica opririi hemoragiei și, poate cea mai captivantă pentru ei, tehnica de resuscitare cardio-respiratorie.

Tinerii au înțeles că orice persoană care deține cunoștințele necesare poate acorda primul-ajutor medical în caz de urgență, acesta fiind un pas vital pentru oferirea unei intervenții rapide, care poate ajuta la reducerea traumatismelor serioase și la îmbunătățirea șanselor de supraviețuire.

Instruirea a fost una interactivă, iar elevii au manifestat receptivitate și deschidere pentru măsurile de siguranță și cele de prim – ajutor, oferindu-le pompierilor certitudinea, că pe viitor vor valorifica cunoștințele acumulate pe parcursul acestei activități. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button