Administratie

Vin microbuzele școlare

Zilele acestea sunt așteptate în județ 18 microbuze școlare, iar până în luna octombrie alte 18 vor fi repartizate comunelor vasluiene. Pentru comuna Ștefan cel Mare, microbuzul vine ca o gură de oxigen în condițiile în care trei școli sunt în reabilitare și, până la începutul anului școlar, lucrările nu se vor încheia.

Alexandru CROITORU

Arsura, Bălteni, Ștefan cel Mare, Bogdănița, Rebricea sunt câtava din comunele din județul Vaslui care au primit, ieri, microbuze școlare urmând ca, până în luna octombrie, alte 18 microbuze să fie repartizate de Guvern unităților administrativ-teritoriale care au făcut demersuri în acest sens.

Primele mașini au fost, ieri, înmânate, într-un cadru oficial, de premierul Victor Ponta și Liviu Dragnea mai multor primari din țară, iar la înmânarea cheilor au luat parte și doi primari vasluieni, Mihai Moraru, primarul comunei Ștefan cel Mare și Ioan Cociorvă, primarul comunei Tutova.

“E un lucru ce-l așteptam de multă vreme, mai ales că aveam nevoie de un microbuz școlar. Avem șapte sate și trei școli în reabilitare. Microbuzul pe care îl avem deja deservea toate cele șapte localități și eram nevoiți să-l folosim de dimineață până seara pentru a acoperi nevoile de transport ale elevilor. Așa că nu putem să nu ne bucurăm de faptul că am mai primit un asemenea microbuz, în condițiile în care reabilitarea celor trei școli nu va fi încheiată sigur până la începutul anului școlar. Licitația a fost câștigată de o firmă din Bacău, care nu se ține de treabă. Am profitat de faptul că ne-am întâlnit, la București, cu premierul, i-am expus problemele și acesta ne-a asigurat că deja a fost demarată o nouă licitație pentru finalziarea lucrărilor, mai ales că, nu suntem singura comună cu astfel de probleme din județ”, a spus Mihai Moraru, primarul comunei Ștefan cel Mare.

El a dat asigurări că nu vor exsita probleme cu combustibilul necesar microbuzelor și nici cu celelalte fonduri necesare funcționării acestora în bune condiții: “Nu pot să mă pronunț legat de ce fac sau ce spun alți primari, dar eu consider că un bun gospodar trebuie să chibzuiască banii astfel încât să-i ajungă pentru cheltuielile curente. Aceste microbuze sunt necesare pentru ca învățământul de la noi din comună să funcționize în parametric normali și nu se va pune problma lipsei banilor pentru motorină, plata șoferului sau a eventualelor reparații”.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button